unic vs comun

dupa lungi si interminabile (nici acum nu le-am finalizat) discutii, mi-am dat seama ca subiectul "oameni" este inepuizabil. indiferent cat ai vorbi despre ei si indiferent de statutul social, o sa apara categorii noi. intotdeauna.


1.prietenii pe care ii vei iubi tot timpul pentru ca i-ai cunoscut acum sute de ani si de atunci au ramas neschimbati.
2.persoanele care toata viata au avut impresia ca sunt unice, dar care se schimba dupa cum bate vantul. niciodata nu o sa fie fericite, pentru ca lucrurile materiale sunt pe primul loc in topul lor.
3.femeia de tipul "sunt urata, iubeste-ma" care toata ziua o sa planga pentru ca are curul mare, picioarele strambe si tatele mici. dar asta doar ca sa o contrazici tu, doar ca sa-i spui "draga mea, nu e adevarat, esti cea mai perfecta persoana pe care am vazut-o in viata mea!"
4.femeia barbat. (nu necesita definitie)
5.barbatul femeie (nu necesita definitie)
6.tipul omului comun cu o mentalitate ca oricare alta, cu un stil pe care il vezi peste tot. cel care face numai ce i se pare cool si numai ce aproba turma.
7.si bineinteles,persoana cu care vrei sa ramai pentru totdeauna. cea care are tot ce ii trebuie, nu ii gasesti nici un defect fizic sau moral. (specimen extrem de rar)


desigur, ma lovesc din nou de gandul ca nimeni nu e perfect. si atunci... categoria a 7a...? oare nu o putem intalni decat atunci cand ne indragostim? si cand ne indragostim suntem atat de orbiti de sentimente incat vedem in ceata? este intr-adevar minunat cand gasesti persoana pentru care ai face orice, la care nimic nu te deranjeaza si nimic nu e la fel ca la ceilalti. dar cum ramane cu oamenii perfecti care sunt asa pentru ca asa s-au nascut? exista asa ceva? oare iubim pe cineva pentru ca este frumos, sau este frumos pentru ca il iubim?

ce frumoasa ar fi lumea fara oameni!

pe zi ce trece simt ca ma apropii de aflarea unei concluzii aparent nefericite si imi dau seama ca daca o sa continui in felul asta, o sa-mi indeplinesc visul de a fugi in munti si de a trai intr-o pestera. imi doresc asta de ani de zile si poate ca inainte aveam nevoie doar de relaxare, dar acum am nevoie de singuratate, pentru ca am realizat ca mie mi-e frica de oameni. nu am nimic cu ei, ii respect pentru ca isi traiesc viata asa cum mi-o traiesc si eu, nu discriminez, nu sunt rasista, nu urasc pe nimeni. pot sa spun ca iubesc tot ce ma inconjoara. dar asta nu inseamna ca n-am voie sa-mi fie frica, nu?

in fiecare zi vad pe cineva nou si cu cat intalnesc mai multi oameni, cu atat speranta ca traim intr-o lume care evolueaza scade dramatic. si nu vreau sa judec, e ultimul lucru la care ma gandesc, doar ca nu pot sa-mi ignor inima care vrea sa scape din piept si sa fuga departe de fiecare data cand ma lovesc de oameni galagiosi, nervosi sau pur si simplu rai. imi creeaza o stare de panica. deci chiar imi bate inima foarte tare, ma simt ca in casetele alea pe care le scuturi si incep sa se miste fulgi de zapada inauntru. inteleg ca nu avem ce sa facem, societatea va ramane intotdeauna societate, traficul intotdeauna o sa fie trafic, chebabul o sa fie intotdeauna chebab (ma pis pe K si pe cum se scrie de fapt), dar as vrea sa cred ca oamenii nu vor fi intotdeauna gorile/cimpanzei/babuini.

vreau ca lumea sa fie linistita, sa-ti faca placere sa o vezi zilnic, vreau ca zilele mele sa fie relaxante, vreau sa pot sa merg pe strada cu parul verde si cu chilotii peste pantaloni fara sa imi zica nimeni nimic, dar mai mult decat toate astea, vreau ca oamenii sa nu se mai judece intre ei. pentru ca asta duce la haos. barfa, indiscretie, nesimtire, invidie. asta e tot ce stim? atunci va trebui sa nu mai fim noi insine pentru o zi, ar fi de ajuns.

stiu ca e greu sa nu judeci pe nimeni, sa accepti fiecare persoana asa cum e ea, chiar daca poarta chilotii peste pantaloni, sa inveti sa cunosti pe cineva inainte sa-ti dai cu parerea, sa poti sa vezi cu alti ochi si sa inveti sa privesti mai mult jumatatea plina a paharului.

fiecare are motivele lui pentru ceea ce face si daca tu ai activitati care ti se par perfect normale, de ce altu' care face acelasi lucru e anormal? opriti-va si uitati-va la ceea ce am creeat.

simt atat de mult.

stii cum e sa te trezesti dimineata si sa vezi cum iti bate soarele in fata? si in atatia ani de existenta sa nu fie zi in care sa nu te enerveze? stii cum e sa inceapa sa-ti placa la un moment dat? asa, dintr-o data. sa-ti placa. sa ai nevoie de el si sa-l iubesti si sa-ti placa sa-l iubesti. atunci apare ceva nou in viata ta, ceva bun.

sau sa mergi dimineata prin oras si sa vezi atatia oameni cu curu-n sus... sunt oribili si din cauza lor totul o sa mearga prost. claxoane si injuraturi. cum ai putea sa fi linistit? dar stii cum e sa nu-i mai observi? tot asa, dintr-o data. o sa-ti placa de ei, o sa fie amuzanti, cu grijile lor banale si cu mintile lor inapoiate. la ce se gandesc ei oare, si pentru ce sa grabesc? sa prinda rosu si la al doilea semafor? ha ha. n-o sa-ti mai pese de ei. nici n-o sa-i mai observi intr-o zi.

sau sa vrei ceva pentru ca vor altii. sa-ti faci planuri pentru altii, doar ca sa nu raciti relatia. doar pentru ca ei s-au plictisit. stii cum e sa ii refuzi de fiecare data si sa-i minti ca-ti pare rau? sau sa le spui "da" apoi sa gasesti scuze? ce rost are? spune-le "nu" de la inceput. pentru ca intr-o zi o sa constati ca tu nu te-ai plictisit deloc, iubesti monotonia, soarele, claxoanele si injuraturile.

sau sa-ti dai seama ca nu ai facut nimic toata viata, ca in tot timpul asta nu ai invatat nimic special. stii cum e sa nu regreti? da, dintr-o data o sa afli ca nu ai nevoie de ceva special neaparat.

sau sa-ti promiti ca vei fi intotdeauna cu capul pe umeri si cu picioarele pe pamant... sa vrei sa duci o viata perfect calculata, din toate punctele de vedere, sa poti sa te descurci singur si sa nu ai nevoie de nimeni, sa-ti cumperi un apartament numai pentru tine. sa nu te casatoresti, sa nu faci copii. stii cum e sa realizezi intr-o zi ca tocmai ti-a disparut capul de pe umeri? stii cum e sa iubesti? asa... dintr-o data.

atunci o sa vezi de ce iti place soarele, de ce iubesti absolut toti oamenii de pe planeta si de ce nu vrei sa-ti schimbi viata. dar mai ales, o sa vezi de ce nu ai nevoie de nimic special. pentru ca tocmai ai gasit.

acum e tarziu...

intalnim in viata persoane noi, de care ne apropiem mai mult decat am fi crezut ca este posibil. intalnim si persoane de care nu ne apropiem deloc. dar pe langa acestea, exista persoanele pe care le vom iubi toata viata, neconditionat, sacrificand orice si facand compromisuri atat de mari, incat depasim limita pe care credeam ca o avem. si cand aceste unice persoane sunt inlocuite, cand circumstantele nu ne mai permit sa aratam ce simtim pentru ele, cand ne aducem aminte, din cand in cand, de vremurile in care totul ni se parea indiferent, de vorbele spuse la nervi si de planurile care le excludeau de fiecare data, atunci ne dam seama ca am facut o greseala. si una mare.

intotdeauna va exista o rascruce de care va depinde restul vietii tale. imi amintesc, cand eram mica, mereu a existat cineva care sa-mi spuna pe unde sa o iau, stiam diferentele dintre bine si rau, si era mai simplu ca niciodata sa aleg intre doua lucruri total opuse. o sa fi pus in situatia de a alege intre doua lucruri care inseamna la fel de mult pentru tine. si indiferent ce vei face, cineva va avea de suferit, dar mai mult decat ei, tu. vei simti cum remuscarile te cuprind, cum regretele incep sa-ti urle in cap. intre iubire si iubire, prietenie si prietenie, fericire si fericire... n-o sa poti alege niciodata. pe drumul pe care o vei lua, te vei lovi de atat de multe lucruri care iti vor aminti de celalalt. parfumuri, muzici, obiecte banale care inseamna atat de mult, filme, poze. si toate astea sunt atat de perfecte incat te doboara cu frumusetea lor, nu poti sa rezisti, pur si simplu. si cand te gandesti ca la inceput nu-ti inspirau absolut nimic...

da, ar fi frumos sa le aduni pe toate la un loc, sa te simti implinit, sa nu te dai peste cap de fiecare data cand te trezesti singur. iti dai seama ca nu conteaza banii pe care ii ai, hainele pe care le porti, masina si toate aceste cacaturi! nu conteaza deloc! adu-ti aminte ca exista oameni, cu SUFLET, de care ai nevoie mai mult decat orice altceva. adu-ti aminte ca odata, demult, ai avut ocazia sa le arati CAT si ai ratat-o pentru cacaturile enumerate mai sus. si acum, o sa regreti toata viata.

Cine a spus ca nu ne dam seama de valoarea unui lucru decat dupa ce il pierdem?

a avut dreptate.

Exista zile pe

care vrem sa le retraim toata viata, fara sa schimbam nici macar un minut din ele. Asta e dovada ca in acele zile suntem cu adevarat fericiti.

Se trezi incet intorcandu-se pe partea cealalta, cu fata spre geam. Soarele din primavara aceea era parca mai cald fata de anii trecuti. Clipi de cateva ori, evitand lumina suparatoare care trecea oricum printre jaluzelele trase, apoi se intoarse la loc cu fata la perete, incercand sa adune fragmentele viselor care inca ii bantuiau mintea.

Pipai in jurul ei pana gasi telefonul pe marginea patului. Press Unlock and then *. 12:35. Era inca devreme, mai putea sta o ora in pat. Oricum nu avea nimic de facut.

Dar nu mai putea adormi acum. Prin cap ii rulau atatea amintiri care nu demult pareau doar niste zile obisnuite, discutii care ar fi putut avea loc oriunde si oricand. Dar in momentele in care reflecta asupra lor, isi dadea seama ca fiecare clipa era speciala, de fapt, fiecare clipa petrecuta cu el. Deschise ochii larg si zambi.

Nu putem decat sa fim recunoscatori ca pe parcursul vietii vom avea parte de multe momente perfecte. Trebuie doar sa gasesti persoana care merita sa vada exact acelasi lucru pe care il vezi tu.

Mi-am dat seama azi ca exista totusi povesti care dureaza o vesnicie. Altele doar jumatate. Totusi, cele mai frecvente sunt cele care par sa dureze dar care se termina fara sa apuci sa iti dai seama. Exista momente care iti fac sufletul sa tremure de bucurie, dar peste care treci prea repede, nici macar nu ai rabdare sa gusti un pic senzatia pe care ti-o ofera. Aceste momente se transforma in cele din urma in amintiri. Ce ai facut? Nimic, doar le-ai lasat sa treaca pe langa tine. Trebuie sa pretuiesti totul. Nu stii cand o sa se termine. Si cand o sa se termine, o sa fie atat de brusc. ATAT de brusc.

Nici nu o sa stii. Fericirea aia o sa vina la tine, ca in fiecare zi. Inainte batea la usa. Acum deja intra direct, s-a obisnuit cu tine. Nici nu o mai saluti. Si tu te-ai obisnuit cu ea, a devenit o rutina, a devenit ceva firesc. Tu nu iti dai seama ca e ceva neobisnuit. Fericirea nu vine la toata lumea. Intr-o zi o sa vina si o sa se aseze in fata ta si o sa-ti zica: "De maine gata. Nu mai vin aici, ma duc sa caut pe cineva care stie sa ma pretuiasca". O sa te trezesti singur, o sa incepi sa-ti promiti ca daca Fericirea o sa se intoarca, o sa o primesti intr-un mod regal, o sa o iubesti mai mult ca oricand. O sa regreti ca ai ignorat-o atata timp.

Ziua se apropia de sfarsit. Urma o noapte lunga, cu vise albe. Inchise ochii. Acum nu mai zambea.

Sa nu crezi nimic

Sa nu crezi niciodata ca "tie nu ti se poate intampla". O sa ti se intample.
Sa nu crezi ca "ai timp suficient sa-i spui ca o iubesti". Nici n-o sa apuci sa realizezi ca timpul a trecut, iar persoanele dragi iti sunt luate mult prea repede.


Eu inca fac asta. Eu inca am timp suficient, mie nu mi se poate intampla nimic rau, eu inca ma tin pe picioare si stiu ca viitorul imi apartine. Asta cred in fiecare zi. Si totusi, sunt momente in care imi dau seama ca suntem in 2009, si nu in 2006, cum credeam eu, ca sunt o multime de lucruri pe care inca nu le-am spus, o multime de sentimente de care nimeni nu are habar, o multime de oameni pe care as vrea sa ii vad.
Si trec in fiecare zi pe langa persoane la fel de inconstiente ca mine, persoane pentru care "maine" nu mai exista, dar nimeni nu stie nimic. Toti "mai avem timp". Si cand apare momentul in care timpul ala te anunta ca nu mai vine, iti dai seama brusc de greseli pe care le-ai facut si nu mai poti sa le repari, de oameni pe care ii iubesti nespus si nu mai ai cum sa le arati, intrebari la care n-ai apucat sa gasesti raspunsuri.
Ajungi sa iti doresti cu disperare sa dai timpul inapoi, dar asta nu se poate. Stiu ca toti facem aceleasi greseli. Rutina de zi cu zi e cel mai frumos lucru din viata noastra, nimicurile, hainele, cumparaturile, cariera si televizorul. Deschide ochii. Sunt lucruri mai importante. Da. Stiu. Lucruri importante pe care maine o sa le uiti. Lucruri importante care maine vor fi banale. Dar care astazi sunt importante.

viata in sine. cea mai ironica perioada din existenta ta.

Si pentru ca am pus un asemenea titlu, cred ca e momentul sa invat sa fiu si eu asa.

Semne ca functiile psihice ale emisferelor cerebrale au disparut:

1) Nimeni nu se oboseste sa iti aminteasca din cand in cand ca ai innebunit crezand ca totul merge bine si ca lucrurile importante conteaza mai mult decat cele neimportante. (Atentie, daca asta ti se pare logic, inseamna ca ai innebunit si tu, ca si mine. Nu mai e cale de intoarcere. Dar, sincer acum... Nu e normal?)

2) Nu poti intra cu forta in sufletul cuiva daca nu te accepta. Dar cand ti se spune ca locul tau e acolo, nu te mai gandesti sa dai inapoi, ci faci ceea ce ti se spune. (Da, si tie iti convine. E frumos. Dar tu esti nebun, ceva trebuie sa fie gresit.) E gresit, intr-adevar. Pentru ca la un moment dat, iti dai seama ca locul tau nu e acolo, ti s-a parut. Esti neimportant. Si lucrurile neimportante conteaza mai putin decat cele importante.

3)Te chinui sa arati ca iti pasa, dar concluzia este una cu totul si cu totul neasteptata. De fapt nu-ti pasa de nimic. Nu ai sentimente. (Un comentariu ironic nu-si are locul aici.)

4)Te chinui sa crezi ca si celorlalti le pasa. Te minti singur. Fi atent, ca ei nici macar nu tin minte ce le-ai spus acum doua zile. (Nici aici.)

5)Esti vinovat pentru tot ce se intampla. Si daca nu esti, fi linistit, exista o portita ascunsa in fiecare situatie, chiar daca tu nu o vezi. Cineva o sa intoarca povestea pe toate partile, inclusiv pe partile inexistente, in asa fel incat sa-ti dai seama ca vina e a ta. (Nici aici.)

6)...(Nici aici.)