acum e tarziu...

intalnim in viata persoane noi, de care ne apropiem mai mult decat am fi crezut ca este posibil. intalnim si persoane de care nu ne apropiem deloc. dar pe langa acestea, exista persoanele pe care le vom iubi toata viata, neconditionat, sacrificand orice si facand compromisuri atat de mari, incat depasim limita pe care credeam ca o avem. si cand aceste unice persoane sunt inlocuite, cand circumstantele nu ne mai permit sa aratam ce simtim pentru ele, cand ne aducem aminte, din cand in cand, de vremurile in care totul ni se parea indiferent, de vorbele spuse la nervi si de planurile care le excludeau de fiecare data, atunci ne dam seama ca am facut o greseala. si una mare.

intotdeauna va exista o rascruce de care va depinde restul vietii tale. imi amintesc, cand eram mica, mereu a existat cineva care sa-mi spuna pe unde sa o iau, stiam diferentele dintre bine si rau, si era mai simplu ca niciodata sa aleg intre doua lucruri total opuse. o sa fi pus in situatia de a alege intre doua lucruri care inseamna la fel de mult pentru tine. si indiferent ce vei face, cineva va avea de suferit, dar mai mult decat ei, tu. vei simti cum remuscarile te cuprind, cum regretele incep sa-ti urle in cap. intre iubire si iubire, prietenie si prietenie, fericire si fericire... n-o sa poti alege niciodata. pe drumul pe care o vei lua, te vei lovi de atat de multe lucruri care iti vor aminti de celalalt. parfumuri, muzici, obiecte banale care inseamna atat de mult, filme, poze. si toate astea sunt atat de perfecte incat te doboara cu frumusetea lor, nu poti sa rezisti, pur si simplu. si cand te gandesti ca la inceput nu-ti inspirau absolut nimic...

da, ar fi frumos sa le aduni pe toate la un loc, sa te simti implinit, sa nu te dai peste cap de fiecare data cand te trezesti singur. iti dai seama ca nu conteaza banii pe care ii ai, hainele pe care le porti, masina si toate aceste cacaturi! nu conteaza deloc! adu-ti aminte ca exista oameni, cu SUFLET, de care ai nevoie mai mult decat orice altceva. adu-ti aminte ca odata, demult, ai avut ocazia sa le arati CAT si ai ratat-o pentru cacaturile enumerate mai sus. si acum, o sa regreti toata viata.

Cine a spus ca nu ne dam seama de valoarea unui lucru decat dupa ce il pierdem?

a avut dreptate.

Exista zile pe

care vrem sa le retraim toata viata, fara sa schimbam nici macar un minut din ele. Asta e dovada ca in acele zile suntem cu adevarat fericiti.

Se trezi incet intorcandu-se pe partea cealalta, cu fata spre geam. Soarele din primavara aceea era parca mai cald fata de anii trecuti. Clipi de cateva ori, evitand lumina suparatoare care trecea oricum printre jaluzelele trase, apoi se intoarse la loc cu fata la perete, incercand sa adune fragmentele viselor care inca ii bantuiau mintea.

Pipai in jurul ei pana gasi telefonul pe marginea patului. Press Unlock and then *. 12:35. Era inca devreme, mai putea sta o ora in pat. Oricum nu avea nimic de facut.

Dar nu mai putea adormi acum. Prin cap ii rulau atatea amintiri care nu demult pareau doar niste zile obisnuite, discutii care ar fi putut avea loc oriunde si oricand. Dar in momentele in care reflecta asupra lor, isi dadea seama ca fiecare clipa era speciala, de fapt, fiecare clipa petrecuta cu el. Deschise ochii larg si zambi.

Nu putem decat sa fim recunoscatori ca pe parcursul vietii vom avea parte de multe momente perfecte. Trebuie doar sa gasesti persoana care merita sa vada exact acelasi lucru pe care il vezi tu.

Mi-am dat seama azi ca exista totusi povesti care dureaza o vesnicie. Altele doar jumatate. Totusi, cele mai frecvente sunt cele care par sa dureze dar care se termina fara sa apuci sa iti dai seama. Exista momente care iti fac sufletul sa tremure de bucurie, dar peste care treci prea repede, nici macar nu ai rabdare sa gusti un pic senzatia pe care ti-o ofera. Aceste momente se transforma in cele din urma in amintiri. Ce ai facut? Nimic, doar le-ai lasat sa treaca pe langa tine. Trebuie sa pretuiesti totul. Nu stii cand o sa se termine. Si cand o sa se termine, o sa fie atat de brusc. ATAT de brusc.

Nici nu o sa stii. Fericirea aia o sa vina la tine, ca in fiecare zi. Inainte batea la usa. Acum deja intra direct, s-a obisnuit cu tine. Nici nu o mai saluti. Si tu te-ai obisnuit cu ea, a devenit o rutina, a devenit ceva firesc. Tu nu iti dai seama ca e ceva neobisnuit. Fericirea nu vine la toata lumea. Intr-o zi o sa vina si o sa se aseze in fata ta si o sa-ti zica: "De maine gata. Nu mai vin aici, ma duc sa caut pe cineva care stie sa ma pretuiasca". O sa te trezesti singur, o sa incepi sa-ti promiti ca daca Fericirea o sa se intoarca, o sa o primesti intr-un mod regal, o sa o iubesti mai mult ca oricand. O sa regreti ca ai ignorat-o atata timp.

Ziua se apropia de sfarsit. Urma o noapte lunga, cu vise albe. Inchise ochii. Acum nu mai zambea.

Sa nu crezi nimic

Sa nu crezi niciodata ca "tie nu ti se poate intampla". O sa ti se intample.
Sa nu crezi ca "ai timp suficient sa-i spui ca o iubesti". Nici n-o sa apuci sa realizezi ca timpul a trecut, iar persoanele dragi iti sunt luate mult prea repede.


Eu inca fac asta. Eu inca am timp suficient, mie nu mi se poate intampla nimic rau, eu inca ma tin pe picioare si stiu ca viitorul imi apartine. Asta cred in fiecare zi. Si totusi, sunt momente in care imi dau seama ca suntem in 2009, si nu in 2006, cum credeam eu, ca sunt o multime de lucruri pe care inca nu le-am spus, o multime de sentimente de care nimeni nu are habar, o multime de oameni pe care as vrea sa ii vad.
Si trec in fiecare zi pe langa persoane la fel de inconstiente ca mine, persoane pentru care "maine" nu mai exista, dar nimeni nu stie nimic. Toti "mai avem timp". Si cand apare momentul in care timpul ala te anunta ca nu mai vine, iti dai seama brusc de greseli pe care le-ai facut si nu mai poti sa le repari, de oameni pe care ii iubesti nespus si nu mai ai cum sa le arati, intrebari la care n-ai apucat sa gasesti raspunsuri.
Ajungi sa iti doresti cu disperare sa dai timpul inapoi, dar asta nu se poate. Stiu ca toti facem aceleasi greseli. Rutina de zi cu zi e cel mai frumos lucru din viata noastra, nimicurile, hainele, cumparaturile, cariera si televizorul. Deschide ochii. Sunt lucruri mai importante. Da. Stiu. Lucruri importante pe care maine o sa le uiti. Lucruri importante care maine vor fi banale. Dar care astazi sunt importante.

viata in sine. cea mai ironica perioada din existenta ta.

Si pentru ca am pus un asemenea titlu, cred ca e momentul sa invat sa fiu si eu asa.

Semne ca functiile psihice ale emisferelor cerebrale au disparut:

1) Nimeni nu se oboseste sa iti aminteasca din cand in cand ca ai innebunit crezand ca totul merge bine si ca lucrurile importante conteaza mai mult decat cele neimportante. (Atentie, daca asta ti se pare logic, inseamna ca ai innebunit si tu, ca si mine. Nu mai e cale de intoarcere. Dar, sincer acum... Nu e normal?)

2) Nu poti intra cu forta in sufletul cuiva daca nu te accepta. Dar cand ti se spune ca locul tau e acolo, nu te mai gandesti sa dai inapoi, ci faci ceea ce ti se spune. (Da, si tie iti convine. E frumos. Dar tu esti nebun, ceva trebuie sa fie gresit.) E gresit, intr-adevar. Pentru ca la un moment dat, iti dai seama ca locul tau nu e acolo, ti s-a parut. Esti neimportant. Si lucrurile neimportante conteaza mai putin decat cele importante.

3)Te chinui sa arati ca iti pasa, dar concluzia este una cu totul si cu totul neasteptata. De fapt nu-ti pasa de nimic. Nu ai sentimente. (Un comentariu ironic nu-si are locul aici.)

4)Te chinui sa crezi ca si celorlalti le pasa. Te minti singur. Fi atent, ca ei nici macar nu tin minte ce le-ai spus acum doua zile. (Nici aici.)

5)Esti vinovat pentru tot ce se intampla. Si daca nu esti, fi linistit, exista o portita ascunsa in fiecare situatie, chiar daca tu nu o vezi. Cineva o sa intoarca povestea pe toate partile, inclusiv pe partile inexistente, in asa fel incat sa-ti dai seama ca vina e a ta. (Nici aici.)

6)...(Nici aici.)

Haide, spune-mi cum vrei sa fiu...

Desi unii dintre noi sustinem ca suntem niste oameni modesti si ca ne acceptam pe noi insine asa cum suntem, subconstientul nostru nu poate suporta ideea de a fi mai jos decat ceilalti. Si poate ca fiecare dintre noi avem un trecut care ne determina acum sa fim mai buni. Cati dintre noi nu am auzit expresia "de ce nu esti si tu ca x?"? Cati dintre noi nu ne-am dorit in momente ca alea sa fi fost altfel? Cati dintre noi nu ne-am gandit ca acum este sansa noastra de a demonstra ca putem? Dar daca nu putem? Daca de fapt, in loc sa ne ambitioneze, criticile alea ne-au facut sa ne simtim atat de dezamagiti, incat am ajuns cu adevarat sa fim 'mai putin buni'?

Am invatat ca parerea pe care o ai tu despre tine, va ajunge si parerea celorlalti. Daca noi ne consideram incapabili, si ceilalti ne vor vedea asa, iar in cele din urma vom constata ca am ajuns de unde am plecat.

Pentru ca la un moment dat cei pe care ii considerai prieteni vor incepe sa te ignore, reorientandu-se spre alceva mai bun, spre cineva capabil sa-i motiveze in tot ceea ce-si propun, spre oamenii perfecti, care la prima vedere nu au nici o problema. Aceia sunt oamenii pe care criticile din trecut i-au intarit, i-au facut mai puternici si mai ambitiosi. Pe cand noi, ceilalti, intram in cealalta categorie. Noi ne-am resemnat si inca incercam sa ne obisnuim cu ideea.

Asa ca, incepeti de pe acum sa ne uitati, putin cate putin. Peste cativa ani, ne vom intalni la supermarketul din colt si, daca nu voi reusi sa ma ascund printre rafturi, o sa va salut, o sa va intreb cum mai e viata si daca va mai pasioneaza ce va pasiona in liceu, o sa va intreb ce mai fac raluca si andrei, apoi o sa ma grabesc, pentru ca o sa am "niste treaba".

Finalul oricarei povesti...

Totul se schimba...

... nu-i asa? Totul se schimba, sau dispare la un moment dat. Lucrul pe care nu il pricep, e "de ce". De ce nu poate ramane totul la fel, mereu? Lumea a ajuns la stadiul in care nici macar visele nu mai au voie sa dureze. Cineva, candva, trebuie sa le puna capat, chiar daca sunt ale tale, nu ale lor. Trebuie sa existe cineva pregatit oricand sa te scoata din lumea ta, iar de obicei asta se intampla cand esti cel mai hotarat sa-ti petreci cat mai mult timp acolo. Coincidenta? Sau chiar ai nevoie sa pastrezi contactul cu realitatea? Pentru ce? Ce a facut ea vreodata pentru tine?

Ce credeai ca ma deranjeaza? Ca am pierdut un vis sau ca am pierdut ani intregi din viata gandindu-ma la el? Ca sa vezi, nu ma deranja nimic, dar nu stiu ce vroiai sa faci, pentru ca mi-ai ratacit visul pe undeva si nu il mai gasesc. Si era cel mai frumos lucru din viata mea. Cu ce te deranja pe tine ca eram fericita? Nu puteai sa fi si tu?

Nu-ti pare rau, stiu. Dar nu e vina ta. Tu nici macar nu stii despre ce este vorba, n-ai cum. N-o sa stii niciodata. In schimb, mie imi pare rau. Inainte credeam ca nu regret nimic din ce am facut pana acum, dar am ajuns la colcluzia ca imi pare rau, pentru multe.

Imi pare rau ca mi-e frica. Da, mi-e frica.

Imi pare rau ca am o constiinta.

Imi pare rau ca judec cateodata pe nedrept.

Imi pare rau ca am lasat timpul sa treaca pe langa mine.

Imi pare rau ca mi-am cumparat bluza aia pe care n-am purtat-o niciodata.

Imi pare rau ca visez.

Imi pare rau ca uit.

Imi pare rau ca distrug tot ceea ce iubesc.

Si degeaba regret, timpul nu se mai intoarce inapoi.

Si inca mi-e frica, si inca judec, inca nu m-am imbracat niciodata cu bluza aia.

Dar azi nu mai visez.

De ce?

Pentru ca ti-e frica de un adevar prea greu de suportat, ti-e frica sa te deosebesti de restul lumii printr-o calitate. Ti-e frica de o viata mult prea plictisitoare, in care nu vei mai putea judeca pe nimeni si in care totul este calm, ti-e frica de monotonie fara sa iti dai seama ca tu esti monotonia principala.


Ti-e frica de reactia turmei daca parerea ta e diferita.
Nu inveti ce e iubirea, pentru ca nu e cool.
Ti-e frica sa fi un om bun si tu stii asta, dar te ascunzi de tine. Ce o sa zica turma daca ma aprobi?


E prefacatoria si vorbele tale goale fara nici un sentiment intens. E minciuna si privirea plina de o bunatate scarbos de falsa. Lucrurile pe care le ascunzi. Frica si remuscarile pe care tu crezi ca nu le arati, dar care ti se citesc pe chip in fiecare zi. Rautatea emanata prin fiecare por. Toate astea ma fac sa ma simt o straina. Si daca ma gandesc mai bine, e exact ceea ce vreau sa fiu in ochii tai. Pentru ca esti un om josnic, iar eu te vad cu adevarat, pentru ca tu nu meriti intelegere si pentru ca nu ma voi cobori la un asemenea nivel niciodata.

Asa e in fiecare zi. Ii vedem peste tot. Par oameni cu o seriozitate impunatoare, cu o personalitate puterica, un caracter aparte, oameni demni si respectati, si ne plac! Ii vedem la volan cu o tinuta perfecta si ne indragostim de ei, vrem sa fim si noi asa. Ce greseala...
Oare ei chiar stiu ce e viata? De ce sa ne dorim sa fim ca ei? Ei nu stiu ce e iubirea, ce e soarele, ce e vara, ce inseamna un moment petrecut cu cine trebuie si cand trebuie, habar nu au ce inseamna sa visezi si sa fi fericit.


Iesi afara si priveste in jurul tau. Ce-o sa vezi? Nimic! Tu nu poti vedea ceea ce e cu adevarat frumos, detaliile care iti fac ziua mai buna, n-o sa privesti niciodata cerul fara sa faci nimic altceva, n-o sa poti sa te intinzi pe iarba si sa te uiti in sus, n-o sa poti sa stai in ploaie si sa razi, n-o sa poti sa urli si sa alergi strazi intregi ca sa arati lumii cat esti de fericit, pentru ca tu n-o sa poti sa fi fericit niciodata.


Asa ca ascundeti-va adevaratele sentimente sub ranjetul imputit si fals. Nu e nimic special la el. Nici voi nu veti fi speciali. Si hai sa vedem cine o sa iasa invingator.