10 apr. 2010

The Question Game

Jocuri. Pentru ca exista atatea. Exista cele pe care le ascunzi in bara de start a calculatorului cand se uita cineva ce faci tu acolo, exista cele in care te pierzi nopti intregi cumparand proprietati si iesind din inchisoare cu o bucata de carton, exista cele care te ajuta sa te mentii in forma pe teren, jocurile din fata blocului, sau cele care creeaza dependenta si eventual hemoroizi. (Ha ha, nu mai jucati CS). Oricum. Ideea e ca tot ceea ce facem se transforma la un moment dat intr-un joc si tot la un moment dat, vine intrebarea "Cat de multe esti dispus sa sacrifici pentru el?" Suntem in stare sa ne scriem propriul regulament in viata de zi cu zi, sau ne supunem unui alt regulament scris de altcineva?
Tu imi dai mie, eu iti dau tie. Asta este baza. Iar chestia asta devine un fel de dependenta reciproca, fara sa ne dam seama. In timp, ne punem unul altuia o singura conditie pe care suntem obligati sa o indeplinim. Nu iti mai dau nimic, pana nu primesc ceva in schimb. La inceput pare destul de simplu. Doar la inceput. Cat de mult suntem in stare sa ne injosim pentru propria noastra satisfactie? Dar pentru satisfactia altcuiva? De unde stii ca nu dai mai mult decat primesti? Si cel mai important: Cat rezisti jucand acest joc, astfel incat sa iti produca infinita placere, dar sa nu iti creeze dependenta? De unde stii cand e momentul sa te opresti si sa te dai batut?
Oare am fost facuti astfel incat sa ne putem schimba in orice, in functie de regulament? Ne putem reinventa de fiecare data? Cate personalitati ascundem sub cea pentru care suntem cunoscuti? Putem schimba orice. Culoarea parului, culoarea ochilor, marimea sau lungimea anumitor parti ale corpului. Putem invata sa ne descotorisim de orgoliu sau de multe alte lucruri nocive sufletului nostru, sau putem sa ne insusim egoismul. Iar daca suntem suficient de slabi, putem deveni cineva de nerecunoscut. Daca ii lasam pe ceilalti sa se joace cu noi, asa cum vor ei, doar din cauza faptului ca ceea ce ne dau ei in schimb este fundamental fericirii noastre, cat de mult ne vom transforma, si cat de repede?
Pana la urma vei descoperi ca o parte din tine isi pune intrebarea "Cum eram inainte, si cine sunt acum?". Nu trebuie sa uitam niciodata de unde am plecat. Este esential sa stim intotdeauna cine suntem cu adevarat si ce anume s-a transformat in noi, jongland cu caracterul si slabiciunile noastre. Este important sa stii daca vrei sa iti dezvalui aceste slabiciuni si sa le oferi pe tava unor oameni care sunt experti in astfel de jocuri. Este alegerea ta daca vrei sau nu sa te lasi modelat.
Cine suntem noi de fapt? Cine e cel de langa noi? Cand e momentul sa recunoastem ca am dat startul, si unde se va termina aceasta cursa?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu