perfection

nu exista lucru mai perfect pe lumea asta, decat fericirea. sunt inconjurata de prea mult bine, de prea mult frumos, de o iubire si de o lume incredibil de minunata. e extraordinar sa simti ca nu mai poti tine in tine atatea sentimente pozitive. e divin. e uitmitor, sa deveniti unul, un intreg, un tot, un univers. am ajuns la stadiul in care pur si simplu nu mai am ce sa-mi doresc, si poate nu imi va ajunge o viata pentru a demonstra ca un lucru care depaseste limitele umane, depaseste viata in sine, depaseste infinitul prin perfectiunea si exista sa simpla, depaseste gandurile si puterea mea de a alerga dupa ele, depaseste sentimentul iubirii, este mai presus decat el, mai presus decat fericirea, mai presus decat tot universul si decat tot ceea ce este, a fost si va fi vreodata, a atins ceva ce eu uitasem cu desavarsire ca exista.

si asa facem toti...

Cand iubesti, totul e perfect. Nimic nu te poate deranja, nimic nu te poate convinge ca ceva atat de frumos s-ar putea sfarsi vreodata. Nu ai cum sa crezi asta, cand iubesti stii ca este pentru totdeauna.

S-a indragostit de ea fara sa isi dea seama de gravitatea lucrurilor. Zilele treceau si visele deveneau din ce in ce mai intense, clipele petrecute impreuna din ce in ce mai frumoase, noptile din ce in ce mai perfecte, pana au ajuns de neoprit. Era ca un drog. A crezut ca asa va fi mereu. Nimeni nu i-ar fi putut desparti vreodata. Nu isi putea imagina o viata, o saptamana, o zi fara ea. Dependenta i-a pus stapanire pe suflet, pe intregul univers, intreaga lume se rezuma doar la ea, la chipul ei, expresia fetei, ochii, rasul, ideile si conceptiile ei.

Cum putea fi cineva atat de perfect? Cum sa nu te indragostesti de un asemenea om? Si, cu toate ca niciodata nu i-a spus ca o iubeste, in adancul sufletului, era sigur ca stie. Nu mai era nevoie sa ii dovedeasca.

Dupa ani de zile, totul era exact la fel ca la inceput. Iubirea crescuse, nu putea respira fara ea, nici macar o secunda. Ii era atat de frica sa nu o piarda, era atat de sigur ca o va iubi la nesfarsit si ca nu o va rani niciodata.

Si, intr-o zi, totul s-a schimbat. Parca uitase dintr-o data ce inseamna sa iubesti, ce inseamna sa promiti ca vei fi aici tot timpul, ca nu vei pleca niciodata. Fara sa isi dea seama ca se desparte de lucrul cel mai de pret din lume. Fara sa se uite inapoi la cea pe care a jurat sa o iubeasca la nesfarsit.

Oamenii se schimba. Mai intai se indragostesc. Apoi li se face frica de sentimentele lor, in loc sa se bucure. Si prefera sa fuga departe, sa se ascunda de obsesiile lor, de viata perfecta, fara nici o explicatie. Nepasarea ii ajunge din urma, uita de ce obisnuiau candva sa simta, uita ca sufletul e ceva destul de fragil.

N-o sa-mi mai pese.

sometimes, your closest friend

is your greatest enemy.

Cand m-am trezit azi de dimineata si am vazut ca ploua, am crezut ca va fi doar o alta zi proasta si nimic mai mult. Nu mi-am inchipuit ca in doar cateva ore, lumea se va intoarce pe dos. Astazi mi-am dat seama ca indiferent cat de bine crezi ca ii cunosti pe cei din jurul tau, vei vedea, la un moment dat, ca nu ii cunosti deloc. Prietenii cei mai buni iti ascund lucruri pe care trebuie sa le stii, iar cei pe care ii consideri prieteni mai putini buni, stiu mai multe despre tine decat oricine altcineva. Nimeni nu iti este recunoscator pentru faptele tale, pentru tentativa de a-i ajuta, pentru sacrificiile tale, noptile nedormite de grija lor. Nimeni nu o sa-ti multumeasca vreodata. Tot ce vor spune va fi "Lasa, nu te baga. Stiu eu suficient de multe, nu mai trebuie sa stii si tu." Asa iti dai seama ca nu poti avea incredere in nimeni. Esti complet singur. Iar lucrurile despre care ti-au spus ca sunt importante, se despart incet de tine, pana dispar de tot, si ajung sa nu mai conteze deloc.

Si cum ramane cu planurile tale? Cu dependenta ta de ei? Habar nu au. Habar nu au ca fara ei, lumea ta ar fi un nimic. Renunta la singura persoana care ii va intelege vreodata, si, pentru ce? Orgoilu? Ambitie? Provocari? Si azi i-am lasat singuri. Am jurat sa nu-mi mai pese, "sa las, sa nu ma bag, stiu ei suficient de multe, nu mai trebuie sa stiu si eu". Au ales sa fie singuri, iar eu aleg acelasi lucru. Nu am nevoie de secrete, planuri care niciodata nu vor fi puse in aplicare, griji inutile. Aveam nevoie doar sa stiu ca pentru cineva chiar conteaza ceea ce simt. Nu e asa. Oamenii uita repede.
Ma simt in plus. Cateodata vreau sa uit si eu, la fel de repede, sa uit ca exist, ca sa nu mai fie nevoie sa-mi cer scuze pentru asta. Sa-mi cer scuze pentru greselile altora, sa imi fac griji pentru minciunile lor si sa ma gandesc cum as putea sa ajut. Nu mai vreau. Sunt lucruri mai importante. Iubirea, de exemplu... E singurul lucru pe care nu vreau si nici n-o sa-l uit vreodata.


Nu-mi place sa stiu ca lumea e rea. Vreau sa ma intorc acolo, in gandurile si visele mele, in care totul era perfect si nu mai aveam nevoie de nimic. Nu, nu-mi place realitatea.

de fapt, lumea

De ce se sperie lumea când le spui "eu nu cred în Dumnezeu"? Mereu m-am temut să-mi spun părerea adevărată despre credință, pentru ca oamenii să nu mă considere o ciudată, o teribilistă, satanista, o persoană care încearcă să iasa în evidență printr-un lucru RĂU. Așa că am preferat să nu răspund la această întrebare. Până acum.

Nu, nu cred în Dumnezeul vostru. Nu cred că există un bătrânel cu barba albă care stă de 2000 de ani în ceruri, ascuns și ascultând toate rugamințile oamenlilor din întreaga lume. Nu cred că există cineva recunoscător pentru că tu te duci la biserica în fiecare duminică. Nu cred că făcând acest gest te cureți de păcate. Nu cred în spovedanie. Nici în preoți. Nu cred că dacă mărturisești cuiva lucrurile rele pe care crezi tu că le-ai făcut, acel cineva te va ierta. Nu cred în iad si nici în rai.

Cred ca Dumnezeu este un cuvânt prea des folosit si prea murdărit de oameni, ca să mai fie real. Dumnezeu este numai puterea pe care noi o găsim în suflet. Noi ne simțim bine când ne iertăm propriile greșeli, noi ne ajutăm, prin voința și credința că putem trece peste orice. Noi ne multumim nouă când reușim ceea ce ne-am propus. Pe de o parte e bine să crezi in ceva, într-o forța mai puternică decât orice pe lume, si asta pentru că omul e mult prea slab să conceapă ideea că totul este posibil, că el singur se poate ajuta, că el singur e nemuritor. Pe de altă parte cred că ar trebui sa ne cunoastem pe noi inșine îndeajuns de bine, să fim conștienți că sufletul nostru mereu va fi curat si nemuritor, și să abandonăm toate gândurile pe care mintea le creează. Pentru că acele gînduri sunt de fapt păcatele noastre, sunt ceea ce ne trage în jos și ceea ce ne ucide speranțele. "Nu, nu voi trece niciodată peste asta". De ce nu? Răspunsul corect nu este "Pentru că nu pot" sau "Pentru că nu sunt indeajuns de puternic", ci "Pentru că nu trebuie" Da. Există lucruri peste care nu trebuie să trecem niciodată. Dar asta nu înseamnă că ceva ne împiedică să fim fericiți. A fi fericit înseamna a accepta absolut tot ce se întamplă, fara a judeca, fara a-ți dori să fi fost altfel, fara să plângi când e rău și să râzi când e bine. Ăsta este Raiul. Nimeni nu îți va deschide două porți imense de aur, deasupra norilor. Acele porti ți le vei deschide singur, când vei fi pregătit să renunți la dorințele și dezamăgirile tale. La fel ca Raiul, Iadul nu înseamnă flăcari care te vor cuprinde și te vor chinui o veșnicie. Gândul ăsta e înfricoșător. Iadul este partea vieții în care nu stim ce se întamplă cu noi, în care ne simțim triști pentru că un lucru nu e așa cum am vrea noi să fie. În momentul în care renunțăm la ideea de a vrea, și acceptăm că totul se întamplă cu un motiv, vom fi fericiți, în Rai.

Oamenii se tem de moarte. Se tem că au facut mult prea multe greșeli în viață, și că vor fi nefericiți pentru totdeauna. De ce să trăiești această viață, doar ca să te gândești cât de mult vei suferi în eternitate? De ce să pierzi timpul gândindu-te ce e bun și ce e rau, doar ca sa respecți aceste reguli stupide de care NIMENI nu va ține cont vreodată? Nimic nu e bun și nimic nu e rau. Totul se întamplă pentru că trebuie să se întample. Vedem în jurul nostru o mulțime de lucruri, și nu ne putem abține să nu le judecăm în adâncul minții noastre. De ce să îți fie frică de pragul pe care îl treci atunci când mori? Toți au impresia că sufletul lor va fi închis în Iad sau în Rai, sau că momentul în care închizi ochii pentru totdeauna, totul se va sfârși mult prea brusc ca să-și dea seama ce se întamplă cu ei. Nimeni nu știe, de fapt, că anii pe care îi trăiești simbolizează MOARTEA, iar acea veșnicie, care se presupune că o înduri după aceaști ani, simbolizează VIATA. Pentru că în timpul în care ești conștient de faptele tale, timpul în care mintea îți dictează ceea ce trebuie să faci, nu înseamnă nimic altceva decât un suflet incătușat, fără dreptul de a fi liber si de a simți ceea ce vrea, oriunde și oricand. Momentul în care mori, sufletul acesta se eliberează de trupul și de mintea ta, putând, în sfârșit, să fie ceea ce vrea și să iubească tot infinitul care îl înconjoară.