Ce-ar fi daca... [urmeaza un gand care prin stupiditatea si absurditatea lui, a fost creat neintentionat, cu scopul de a invata subconstientul acel proces de exprimare libera a sentimentelor. nu ma judecati pentru aceste idei care mi-au traversat involuntar mintea in mai putin de o secunda]
Ce-ar fi daca am incepe sa comunicam? Sa ne spunem absolut tot, chiar si cele mai neinsemnate cacaturi care ne trec prin cap? Daca am merge pe strada si am vorbi intamplator cu oamenii, complimentandu-i, in loc sa-i judecam si sa-i bombardam cu rautati, in strafundurile imposibil de inteles ale creierasului nostru?
M-am surprins de multe ori facand greseala pe care tot incerc sa o evit. "Ce pantofi naspa are tipa aia". "Ce grasa e". "Ce gay". "Ce cur mare". "Ce roz". "Ce idiot" etc. Si mi-am dat seama ca nimeni nu are nici o vina pentru gusturile proaste cu care au fost invatati, sau pentru ciocolatele in plus, sau pentru orientarea sexuala. Si noi putem fi gresiti in ochii celorlalti.
Dar atunci cand admiri ceva? Cand ti se pare deosebit? De ce sa evitam sa spunem cuiva ceva frumos, chiar daca nu cunoastem deloc persoana respectiva? Daca ne-am imprieteni unii cu altii, in mod aleatoriu? Oare am fi mai fericiti? Am aprecia mai mult orele pierdute prin oras? Am avea curaj sa multumim celor care ne-au inspirat cu sinceritatea lor? Ne-am uri la fel de mult? Ne-am simti mai usurati cerandu-ne scuze pentru cotul infipt in stomacul celui de langa noi? Am ierta mai usor daca cel care ne calca pe picior in autobuz isi cere scuze la randul lui?
Ce-ar fi daca am incerca sa facem asta, macar o zi? Lumea ar zambi mai mult si nu s-ar mai ascunde atat de departe dupa niste imagini false, dupa caractere imaginare, sau dupa comportamente de tauri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu