22 oct. 2010

trebuie sa ne iubim intre noi

Îi vedem îmbulzindu-se pe scările rulante la metrou, claxonând la semafoare imediat după ce se face verde, blocând intersecții, certându-se pentru un loc în autobuz, stabilind reguli cu care nimeni nu va fi vreodată de acord, încercând să fie primii în toate, mergând pană la mama dracu să-și ia pensia sau să facă piața, înjurând căcatu ăla în care au călcat și pe cine și-o fi permis sâ il lase acolo, alergând nervoși prin ploaie dupa un taxi de parcă e ultimul de pe pământ, neștiind cum să facă să-ți dea restul la gogoși cât mai repede ca să poată servi următorul client, insistând că au dreptate în domeniul în care tu lucrezi de vre-o mie de ani, spărgând semințe pe băncuța din fața blocului, aruncând unii după alții cu petarde, puțind a naftalină, cântând la acordeon în tramvai sau conducând un x5 cu ochelarii de soare pe ochi și cu apa oxigenată în păr, vomitând pe trecerea de pietoni, urlând la meciuri, împingând irascibili caruțu' ăla din carrefour de parcă ar vrea să radă toata masa de oameni din jurul lor de pe fața pământului, mâncând shaorma la miezul nopții.
Stop.
Îi vedem mergând agale prin parcuri ținându-se de mană, oferindu-ți ajutor când ți se rupe punga cu roșii în mijlocul troleului, întinzând cerșetorului cu acordeonul restul de la gogosi, păstrându-ți locul în autobuz când văd că ți-e rău, așteptând cu răbdare să treci strada în ritmul tău, plimbându-și câinele, citind o carte pe care ai citit-o și tu, zâmbind singuri pe stradă, fiind veseli, sau plângând după cineva, hrănind pisici în spatele blocului, îi vedem triști sau fericiți, ținându-se strâns de o umbrelă strâmbă pe care o ia vântul, dormind pe banci, reușind cumva, prin felul lor de a fi, să-ți facă ziua mai bună, alergând cu ghiozdanele în spate prin curtea școlii în care ai invățat și tu, și ți se face dor.
Și observi că de fapt te uiți la tine și că ceea ce e rău în ei e de fapt rău în tine, este eșecul tău. Nu știi cum să îi iubești. Simplu. În loc să devii una din aceste fiare pe care le judeci atât de aspru și neîntemeiat, ai putea să te oprești și să remarci partea bună. Să vezi omul, care are un suflet, o istorie, o cutie cu poze la care se uită, o iubire, o casă frumoasă si liniștită.
Dar tu îi privești, și te enervezi și-ți spui că "și tu poți să mergi cu coatele așa și călcând apăsat pe picior pe oricine-ți iese în cale. Ce, tu nu ai voie să fii nesimțit?!"
De ce nu ești în stare să-i apreciezi chiar dacă lucrurile pe care le fac ți se par necugetate? De ce nu știi să îi accepți și să îți vezi de problemele tale? De ce nu știi să oferi lumii un pic din înțelepciunea și dragostea ta? De ce tanti care ți-a dat restul e proastă și de ce baiatu' ăla care te-a lovit din greșeala e handicapat, și de ce dintr-o dată toți sunt așa căcănari?
E intr-adevar mult prea greu să ne stăpânim nervii, emoțiile, impulsurile, gândurile...
Dar noi vedem lumea în funcție de starea pe care o trăim.
Dacă e luni dimineață și ai vărsat cafeaua pe bluza ta preferată, lumea e de rahat și nu poți să mergi pentru că toți îți taie calea, stau în picioarele tale și... așa mai departe. Dacă e vineri, și e soare, totul e minunat și nimeni nu te mai împinge; dar asta doar pentru că tu le faci loc să treacă înaintea ta! Pentru că atunci când ești fericit ești mai binevoitor și mai bun...

4 comentarii:

Offshore spunea...

De ce? Pentru ca suntem egoisti, pentru ca nu putem niciodata cu adevarat sa-l intelegem pe celalalt, sa i simtim durerea, putem doar sa aproxim, sa ne gandim, dar nu putem sa fim in pielea lui, si atunci....atacam!

cRiS spunea...

exact.. ar fi extraordinar sa reusim sa blocam cumva toate gandurile astea

any spunea...

As vrea sa te urmaresc, dar nu pot, asa ca iti voi lasa acest comentariu sa te gasesc atunci cand voi avea net mai putin de cacat. Cam asta a fost scopul...

cRiS spunea...

:) ok, multumesc pentru vizita

Trimiteți un comentariu