Mi-am promis ca asta este ziua in care incetez sa mai sufar, in care pun punct, nu pentru ca vreau ci pentru ca trebuie. Am decis ca unele lucruri se termina si nu sta in puterea noastra sa le readucem la viata.Ma simteam obosita, de parca in toti acesti ani tot ce am simtit a fost o minciuna, de parca dragostea asta nu a fost niciodata cu adevarat in sufletul meu, ci doar in mintea mea si in gandul ca "asta trebuie sa simt".
N-am descoperit decat o distanta imensa intre ceea ce sunt, ceea ce credeam ca sunt, si ce eram inainte. 3 puncte imposibil de unit.
Problema mea... - Cum am ajuns asa? De ce acum? De ce a trebuit sa treaca atat de mult timp ca sa invat ca ma autodistrug? De ce nu m-a avertizat nimeni inainte? De ce am renuntat la tot ce aveam pentru ceva care acum nici nu mai exista?
Apoi am vazut totul. Am vazut regretul, tristetea, sfarsitul - peste tot in jurul meu - si mi-am dat seama imediat ca de fapt totul a fost real si in suflet si in gand. Nu a fost o minciuna, ceea ce simteam era inca acolo. Oricat de mult as incerca sa fiu puternica, sa pun punct si sa o iau de la capat, nu pot, pentru ca imi pasa prea mult de tine, iar tu nu o sa stii niciodata cum sa pretuiesti asta.
Acum... Cum aflu daca si tie iti pasa macar pe jumatate? Daca iti pare rau, daca-ti pare bine?
Unii ar spune ca e nevoie de timp. Dar daca o sa treaca prea mult, o sa ma uiti. Daca o sa treaca prea putin... N-o sa se schimbe nimic. Daca n-o sa treaca deloc... Macar sa se fi oprit vara trecuta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu