Noi cu noi

... Oricum nu suntem nimic. "Noi" nu existam. Totusi, ma poti atinge, ma poti vedea, imi poti vorbi si iti pot vorbi la randul meu. Dar cine sunt? A cui e mintea asta, al cui e corpul, al cui e sufletul, ale cui sunt gandurile, faptele, obiceiurile? Ale mele, toate. Eu. Cristina. Dar nu e de ajuns. (serios, cateodata mi se pare ca e cel mai comun nume din lume!) Daca ma uit in oglinda o sa vad un om, la fel ca cele 6 miliarde 999 de milioane 999 de mii 999 de pe acest pamant. Cu mine, 7 miliarde. Eu sunt cifra rotunda, pentru ca sunt de o importanta extraordinar de iesita din comun si pentru ca sunt eu. Desigur, la fel esti si tu, si el, si ea si oricine altcineva. Exista un univers in fiecare dintre noi si fiecare dintre noi este "eu"-l acela care pune capat sirului, pentru ca dupa noi nu va mai fi nimeni. (cu siguranta ca vor mai fi, dar cine sta sa-i numere de sub pamant?)

Suntem o armata uriasa de bucati de carne cu griji, probleme, masini, case, caini.

In acelasi timp, suntem mult mai presus. Suntem viata insasi, prin simplul fapt ca ne aflam aici, suntem cel mai perfect fenomen care a existat, exista si va exista vreodata. Suntem niste perfecti. Gandurile nu ne apartin, pentru ca viata nu are ganduri. Nu avem 'stari'. In noi exista doar iubire (desigur, probabil inca nu ai descoperit cum sa o declansezi), intelegere, pace si liniste. Viata (sau hai sa o numim dumnezeu, ca sa ne fie mai usor. Pentru ca acest cuvant simbolizeaza pentru majoritatea persoanelor "tot ce exista".) Acest "tot", "dumnezeu", nu cunoaste rautate si frica, ura, tristete, pentru ca nu are motive sa le simta. Perfectiunea este... perfecta. Nu exista nici o greseala nicaieri in aceasta lume. Ea e doar in capul nostru. (dar sa nu uitam ca "noi" nu existam.) Deci daca acest corp cu care ne identificam nu mai e, atunci nu mai e nici capul. Automat, nici greselile, gandurile, mintea. Noi nu mai suntem acolo, in corp, ci in afara lui, noi suntem ceva opus materiei care vede acest corp cum se misca, cum simte, cum il doare etc. Macar incearca sa faci asta, sa te analizezi. Sa te privesti singur, sa vezi ce faci. Nu mai ai nume, nu mai ai nimic pe lumea asta, esti infinit. (prima data cand am reusit sa fac treaba asta - am inceput sa rad de mine insami. Ma uitam la aceasta "cristina", la cat e de nervoasa, cat se consuma, ce ganduri stupide are si cum vrea ea sa omoare pe toata lumea. OK, chiar e amuzant, incearca! Sa vezi ce idiot o sa pari, este minunat, e ca si cand te-ai uita la un film.) <- sfatul asta l-am primit de fapt dintr-o carte, iar daca sunteti cuminti o sa va spun si cum se numeste. Multumesc autorului care m-a invatat sa fiu atenta la mintea mea cretina. Ma rog, ceea ce vreau sa spun este: Inceteaza. Inceteaza sa crezi ca totul iti apartine. Detaseaza-te de numele si de identitatea ta, de ura, de neintelegere, de obiceiurile fara care 'nu poti sa traiesti'. ("E o parte din mine, nu pot sa nu fac asta, pentru ca asa sunt eu de cand ma stiu") - ti se pare cunoscut? E gresit. Tu nu esti acolo. Aia e doar o scuza, te-ai ascuns intr-un caracter, ti-ai imprimat fara sa vrei pe creier anumite caracteristici pe care crezi tu ca le ai, si nu mai poti iesi din ele.

Sigur ca ceea ce spun acum ma face sa par din filmu ala cu nebuni si cu Jack Nicholson. Nu zic sa nu avem personalitati. Dar macar pentru o secunda, separa-te de tine si fii liber si iubeste.