de fapt, lumea

De ce se sperie lumea când le spui "eu nu cred în Dumnezeu"? Mereu m-am temut să-mi spun părerea adevărată despre credință, pentru ca oamenii să nu mă considere o ciudată, o teribilistă, satanista, o persoană care încearcă să iasa în evidență printr-un lucru RĂU. Așa că am preferat să nu răspund la această întrebare. Până acum.

Nu, nu cred în Dumnezeul vostru. Nu cred că există un bătrânel cu barba albă care stă de 2000 de ani în ceruri, ascuns și ascultând toate rugamințile oamenlilor din întreaga lume. Nu cred că există cineva recunoscător pentru că tu te duci la biserica în fiecare duminică. Nu cred că făcând acest gest te cureți de păcate. Nu cred în spovedanie. Nici în preoți. Nu cred că dacă mărturisești cuiva lucrurile rele pe care crezi tu că le-ai făcut, acel cineva te va ierta. Nu cred în iad si nici în rai.

Cred ca Dumnezeu este un cuvânt prea des folosit si prea murdărit de oameni, ca să mai fie real. Dumnezeu este numai puterea pe care noi o găsim în suflet. Noi ne simțim bine când ne iertăm propriile greșeli, noi ne ajutăm, prin voința și credința că putem trece peste orice. Noi ne multumim nouă când reușim ceea ce ne-am propus. Pe de o parte e bine să crezi in ceva, într-o forța mai puternică decât orice pe lume, si asta pentru că omul e mult prea slab să conceapă ideea că totul este posibil, că el singur se poate ajuta, că el singur e nemuritor. Pe de altă parte cred că ar trebui sa ne cunoastem pe noi inșine îndeajuns de bine, să fim conștienți că sufletul nostru mereu va fi curat si nemuritor, și să abandonăm toate gândurile pe care mintea le creează. Pentru că acele gînduri sunt de fapt păcatele noastre, sunt ceea ce ne trage în jos și ceea ce ne ucide speranțele. "Nu, nu voi trece niciodată peste asta". De ce nu? Răspunsul corect nu este "Pentru că nu pot" sau "Pentru că nu sunt indeajuns de puternic", ci "Pentru că nu trebuie" Da. Există lucruri peste care nu trebuie să trecem niciodată. Dar asta nu înseamnă că ceva ne împiedică să fim fericiți. A fi fericit înseamna a accepta absolut tot ce se întamplă, fara a judeca, fara a-ți dori să fi fost altfel, fara să plângi când e rău și să râzi când e bine. Ăsta este Raiul. Nimeni nu îți va deschide două porți imense de aur, deasupra norilor. Acele porti ți le vei deschide singur, când vei fi pregătit să renunți la dorințele și dezamăgirile tale. La fel ca Raiul, Iadul nu înseamnă flăcari care te vor cuprinde și te vor chinui o veșnicie. Gândul ăsta e înfricoșător. Iadul este partea vieții în care nu stim ce se întamplă cu noi, în care ne simțim triști pentru că un lucru nu e așa cum am vrea noi să fie. În momentul în care renunțăm la ideea de a vrea, și acceptăm că totul se întamplă cu un motiv, vom fi fericiți, în Rai.

Oamenii se tem de moarte. Se tem că au facut mult prea multe greșeli în viață, și că vor fi nefericiți pentru totdeauna. De ce să trăiești această viață, doar ca să te gândești cât de mult vei suferi în eternitate? De ce să pierzi timpul gândindu-te ce e bun și ce e rau, doar ca sa respecți aceste reguli stupide de care NIMENI nu va ține cont vreodată? Nimic nu e bun și nimic nu e rau. Totul se întamplă pentru că trebuie să se întample. Vedem în jurul nostru o mulțime de lucruri, și nu ne putem abține să nu le judecăm în adâncul minții noastre. De ce să îți fie frică de pragul pe care îl treci atunci când mori? Toți au impresia că sufletul lor va fi închis în Iad sau în Rai, sau că momentul în care închizi ochii pentru totdeauna, totul se va sfârși mult prea brusc ca să-și dea seama ce se întamplă cu ei. Nimeni nu știe, de fapt, că anii pe care îi trăiești simbolizează MOARTEA, iar acea veșnicie, care se presupune că o înduri după aceaști ani, simbolizează VIATA. Pentru că în timpul în care ești conștient de faptele tale, timpul în care mintea îți dictează ceea ce trebuie să faci, nu înseamnă nimic altceva decât un suflet incătușat, fără dreptul de a fi liber si de a simți ceea ce vrea, oriunde și oricand. Momentul în care mori, sufletul acesta se eliberează de trupul și de mintea ta, putând, în sfârșit, să fie ceea ce vrea și să iubească tot infinitul care îl înconjoară.