8 feb. 2010

A day without me

Nu stiu ce e cu linistea asta apasatoare care nu ne lasa sa fim noi, cateodata. Chiar si cuvantul "intimitate" indica implicarea unei alte persoane, deoarece, pentru a avea intimitate, e nevoie de absenta cuiva. Asa ca, intr-un fel, imi explic de ce am nevoie de 'altii' in intimitatea mea. Vreau ca ei sa stie niste lucruri care ar fi mai frumoase ascunse. E ca si cum as avea, prin ei, o dovada ca viata mea exista cu adevarat, ei sunt ca o asigurare, atunci cand eu ma pierd, ei imi aduc aminte de fericirea in care traiam pana acum. Daca eu uit, trebuie sa stiu ca mi-am pastrat o parte din amintiri in creierul altcuiva, si ca pot ajunge la ele oricand si oriunde.
Pe scurt, eu imi clonez intr-un fel toate gandurile, le transfer intr-o alta minte, si astept sa mi se ofere pe tava, atunci cand ma blochez, ca acum. Iar asta e, probabil, cea mai nociva dependenta dintre toate dependentele. Am ajuns la acel stadiu in care tot ce e mai frumos e in alta parte, iar la mine au ramas acele imagini pe care nu as fi vrut sa le revad niciodata. E un fel de viata dubla, nu ma mai cunosc pe mine, nu mai pot sta cu mine, nu stiu ce sa-mi spun, si nici nu ma pot purta ca o nebuna, reconstituind scenele placute.
Atunci cand sunt eu in adevaratul sens al cuvantului, ma fortez sa iubesc si sa vreau mai mult decat as iubi si as vrea in mod normal. (nu e nevoie sa intelegi.)

Asa ca, imi cer iertare ca uit sa ma uit langa mine, cateodata, ca nu spun nimic ore intregi, ca vreau prea mult, ca nu pot sa cred intotdeauna ceea ce spun, ca nu pot vedea cat de frumos a fost acum 5 minute si ce frumos va fi peste alte 5 minute, ca sunt momente in care-mi vine sa renunt, ca ma indoiesc de acele promisiuni incredibile si de eternitatea unui sentiment maret, ca ma schimb prea repede, ca am ajuns sa aranjez totul in favoarea mea, asemenea unui politist corupt care falsifica probele...

we wait all day for night to come ♥

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu