5 mar. 2010

Superioritatea Inferioara

  • Caracteristici generale:

Ma chinui de ceva vreme sa inteleg acest proces ce se instaleaza in mintile oamenilor, si care sunt factorii care actioneaza asupra lor. Si o sa va spun imediat despre ce este vorba. Am incercat sa-l observ si sa-l analizez de-a lungul timpului si am ajuns la concluzia ca apare frecvent in randul copiilor. Se manifesta mai ales in perioada in care individul se hraneste cu sentimente de repulsie si de impotrivire a tot ceea ce exista, cu neascultarea sfaturilor celor apropiati si efectuarea opusului a ceea ce trebuie efectuat. Orice, numai sa fie invers, sa fie diferit, sa fie altfel.
La inceput ii catalogam dupa varsta si credeam ca intervalul 14-16 este benefic dezvoltarii acestei laturi malefice. Consideram aceasta razvratire ca fiind caracteristica perioadei de crestere, in care copilul e deja cu un pas in viata de dincolo de gardul scolii generale. In timp, au aparut cazuri mai avansate, in care aceasta boala se agravase in asemenea hal, incat se transformase in Teribilism.

  • Ce este Teribilismul? (definitie)

Teribilismul este o atitudine care se manifesta prin setea de a fi grozav, de a soca, de a fi cel mai tare din parcare (vorba Anei, si parcarea era goala).Prin extravaganta si excentricitatea lui, Teribilismul exprima deseori aroganta, nesimtire si lipsa de respect, fapt ce genereaza automat tinerea la distanta a tutoror oamenilor.

  • Cum ii recunoastem?

Avand in vedere ca nu este deloc o specie pe cale de disparitie, ii putem observa oriunde si oricand. Nu se vor lasa pana nu isi vor atinge obiectivul, si anume onoarea de a avea ultimul cuvant. Daca Teribilistul incepe sa-si dea ochii peste cap in semn de superioritate, atentie, nu va impacientati! Totul este in regula, iar daca zambiti calm si placut, nu vor fi cazuri de violenta.

  • Observatie:

Din cate mi-am dat eu seama, aceasta atitudine este provocata de 3 mari probleme cunoscute (lista nu este inchisa inca, mai astept experientele voastre personale):
Cazul I: .Narcisismul, aka "ma simt norocos/iubit". In momentul in care individul se considera important, nimic nu il va afecta.

Cazul II: Complexele. In momentul in care individul este lasat balta de catre o anumita persoana, are dreptul sa ii trateze pe toti ceilalti ca fiind niste nemernici, niste oameni de nimic. De ce ar fi ceilalti in centrul atentiei? Nimeni nu a fost, este sau va fi vreodata mai bun.

Cazul III: Obsesia de a fi pe locul 1 in toate: frumusete, inteligenta, bunatate etc. In momentul in care asa ceva este imposibil, individul simte nevoia sa elimine concurenta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu