16 apr. 2009

teatrul de zi cu zi


oamenii au tendinta sa se ascunda sub masti false. mereu. cateodata nu sunt neaparat mai bune decat ceea ce e real. si cateodata sunt. cateodata ne obisnuim cu ce am creat si ni se pare diferit, special. ne uitam la noi insine si suntem multumiti, fara sa ne dam seama ca in interior am ramas la fel. dar speram ca asta ne va schimba si ajungem sa vrem atat de mult acest lucru, incat se intampla, iar la un moment dat ne trezim ca nu ne mai cunoastem deloc. avem impresia ca suntem mai buni, ca ceea ce e in interior se reflecta si la suprafata, fericirea si bunatatea ni se citesc pe chip, parem mai frumosi, mai veseli, mai optimisti, si toata lumea ne cauta compania, si ce ar putea fi mai frumos?

dar inevitabilul se intampla. vrem mai mult, din ce in ce mai mult, vrem imposibilul, vrem sa fim perfecti, sa ne imbunatatim calitatile fizice si morale, gandurile. si cand ne dam seama ca asa ceva e ireal, adevarata noastra fata iese in evidenta. cadem mai jos decat eram la inceput, frumusetea dispare, masca dispare, pentru ca nu era reala, era doar o iluzie. suntem doar niste oameni obisnuiti, care niciodata nu vor fi perfecti. dezamagirea e prea mare, nu mai avem putere sa trecem peste ea, si ne obisnuim sa fim din nou noi insine, acele nimicuri pe care le vedem peste tot, in fiecare zi.

nu, nu puteti schimba nimic. nu puteti face ce e bine mereu, nu puteti arata perfect, nu puteti nimic din toate astea. dar cum suntem de fapt? oare chiar ne cunoastem? suntem rai, sau buni? care era adevarata masca?

Un comentariu:

Deed spunea...

suparat-o:P

Trimiteți un comentariu