sweet but wrong

Orice poveste trebuie cladita, din cuvinte, din povesti mai mici. Si ma intreb, oare de cate litere, de cate silabe avem nevoie pentru a reusi sa ducem povestea vietii noastre pana la sfarsit? Nu exista un infinit, oricat am incerca.

Trebuie sa ne peticim visele cu stari si sentimente, dar cum le putem avea exact atunci cand e nevoie sa umplem golul lasat de cuvinte? De multe ori nu pica in momentul potrivit. De multe ori se irosesc, fiind in plus, din abundenta, inundandu-ne sufletul. Si de multe ori nici macar nu vor sa apara. Insa de cele mai multe ori, te amagesc. Se instaleaza confortabil in mijlocul gandurilor tale, apoi cineva le propune sa se ridice si sa plece.

Ramanem cu goluri. Gasim substituente pentru acele goluri, legandu-ne nefiresc de alte lucruri pe care in mod normal nu le-am iubi chiar atat de mult. Dar avem impresia ca acolo e locul lor, ca trebuie sa ne tintuim cu forta, fizic si psihic, ca niciodata nu ne putem permite sa renuntam la aceste substituente. De multe ori stii ce se-ntampla? Ne fac rau. Ne fac ingrozitor de rau, dar noi nu putem vedea asta. Asteptarile noastre scad, incepem sa ne facem ganduri extrem de gresite, ne autoreprosam o multime de lucruri pentru care de fapt nici macar nu ar trebui sa ne cerem scuze. Nu vedem raul in care ne bagam, nu ne imaginam ca va fi necesar, o data si-o data sa iesim din el. Noi il vedem ca pe un miracol, ca pe o minune, ca pe un noroc, si ne miram cat suntem de fericiti ca ni s-a intamplat tocmai noua.

Asta pentru ca refuzam sa credem ca e un substituent. Credem ca el este de fapt fericirea noastra, dar nu e. Nu el o declanseaza, nu el exprima stari, nu el ne spune acele frumoase cuvinte pe care murim sa le auzim in fiecare zi. Asta putem face si noi, singuri.

Ma tot intreb de ce inca ma mai leg de acest inlocuitor, cand vad clar, ca nu e ceea ce imi trebuie? Cand vad ca in loc sa-mi acopere acele goluri din poveste, el le sapa din ce in ce mai adanc? Pentru ca inca nu sunt in stare singura. Pentru ca inca am nevoie sa impartasesc aceasta fericire celor din jurul meu. Nu se poate tot timpul... Pentru ca nu ma vad ducand o altfel de viata.