"Oamenii cred ca stiu ce este iubirea." Asta a spus. Un om ciudat, un neinteles. Un om pe care eu l-am iubit fara sa-l cunosc prea bine, formandu-mi despre el o parere limitata doar la cateva cuvinte. Si totusi, acea fraza e singura care mi-a ramas intiparita in minte ani la rand. Am ajuns sa o simt atat de mult, pe oriunde ma duc, incat am descoperit ca am invatat un lucru pe care putini il stiu.
Imi pare atat de rau ca nu l-am cunoscut, ca sa pot avea sansa sa ii vorbesc, si mai ales sa il intreb ceva important. "Cum ii invatam si pe ei?" Pe ei, pe restul oamenilor, care nu au inteles niciodata cu adevarat. Cum sa fac asta, cum sa le arat, daca nici macar nu vor sa ma asculte?
Pe tine nu te-au ascultat, si erai mai batran ca mine. Eu ce fac acum, singura, inchisa intre cei 4 mari pereti ai lumii rele in care traim? Cum sa scap de aici, cand sunt inconjurata de obsesie, posesivitate, egoism, ura, concurenta? Exista o arma cu care sa dobori aceste ziduri criminale? O bomba? Le poti darama cu rautatea cu care si ele te darama pe tine? Nu. Daca ai face asta, ar insemna sa te resemnezi, sa deveniti unul, sa convietuiti. N-o sa mai vrei sa pleci. Asa ca, nu ramane decat sa fi diferit, ciudat si neinteles. Si singur. Cu propriile idei si conceptii si adevaruri absolute. Cu toate astea, ai un mare avantaj. Vei fi singurul om care va muri fericit intre nefericiti. E o provocare grea, dar nu imposibila. Daca ei au ridicat aceste ziduri folosindu-se de cele mai diabolice resurse, atunci ridica si tu un zid in jurul tau, iubindu-i. O sa-i enerveze la culme. N-o sa stie ce i-a lovit. Ce-i aia, ce faci tu?
Opusul a ceea ce fac ei. Asta e singura solutie. Inchide-te in carapacea ta si apara-te de cuvinte, ganduri si judecati inutile. Ignora-i si zambeste, si ei o sa se opreasca. Si atunci vei descoperi ca esti inchis intre 4 pereti. Dar tavanul lipseste, iar tu tocmai ai invatat sa zbori.
Imi pare atat de rau ca nu l-am cunoscut, ca sa pot avea sansa sa ii vorbesc, si mai ales sa il intreb ceva important. "Cum ii invatam si pe ei?" Pe ei, pe restul oamenilor, care nu au inteles niciodata cu adevarat. Cum sa fac asta, cum sa le arat, daca nici macar nu vor sa ma asculte?
Pe tine nu te-au ascultat, si erai mai batran ca mine. Eu ce fac acum, singura, inchisa intre cei 4 mari pereti ai lumii rele in care traim? Cum sa scap de aici, cand sunt inconjurata de obsesie, posesivitate, egoism, ura, concurenta? Exista o arma cu care sa dobori aceste ziduri criminale? O bomba? Le poti darama cu rautatea cu care si ele te darama pe tine? Nu. Daca ai face asta, ar insemna sa te resemnezi, sa deveniti unul, sa convietuiti. N-o sa mai vrei sa pleci. Asa ca, nu ramane decat sa fi diferit, ciudat si neinteles. Si singur. Cu propriile idei si conceptii si adevaruri absolute. Cu toate astea, ai un mare avantaj. Vei fi singurul om care va muri fericit intre nefericiti. E o provocare grea, dar nu imposibila. Daca ei au ridicat aceste ziduri folosindu-se de cele mai diabolice resurse, atunci ridica si tu un zid in jurul tau, iubindu-i. O sa-i enerveze la culme. N-o sa stie ce i-a lovit. Ce-i aia, ce faci tu?
Opusul a ceea ce fac ei. Asta e singura solutie. Inchide-te in carapacea ta si apara-te de cuvinte, ganduri si judecati inutile. Ignora-i si zambeste, si ei o sa se opreasca. Si atunci vei descoperi ca esti inchis intre 4 pereti. Dar tavanul lipseste, iar tu tocmai ai invatat sa zbori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu