25 aug. 2009

inca astept...

Cineva mi-a spus ca vad lumea intr-un alt mod. Ca inca astept sa se schimbe.

Da, inca astept lumea aia buna in care e de ajuns sa fii tu insuti.

Inca astept ca oamenii sa fie apreciati pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce vor altii sa vada.

Inca astept sa iti dai seama ca nu trebuie sa pastrezi totul pentru tine. Trebuie sa dai si la altii.

Inca astept incredere.

Inca astept intelegere.

Inca astept sa fiu privita cu aceiasi ochi cu care va vad eu.

Inca astept sa fim buni fara sa fim ciudati.

Inca astept ca adevarul sa fie ceva in care poti sa crezi neconditionat.

Inca astept cuvintele care sa fie doar cuvinte si atat.

Inca astept sa acceptam cuvintele care sunt doar cuvinte si atat.

Inca astept momentul in care nu ne vom mai lasa afectati de lucrurile care conteaza cel mai putin.

Inca astept sa nu-mi mai para rau pentru tot ce nu fac.

Inca astept sa conteze un pic mai mult.

Inca astept sa nu mai conteze deloc.

Inca astept o minte fara ganduri.

Inca astept sa avem sufletele mai mari. Cele mai mari.

Inca astept sa iubiti si voi.

Inca astept sa fiti si atat.

Inca astept... sa nu mai astepti.

Insa ma multumesc cu mult mai putin decat atat.

Ma multumesc sa dau peste oameni fara viata, care la randul lor se multumesc cu explicatiile banale ale mintilor corupte, si ale caror probleme se rezolva doar aparent.

M-am obisnuit sa traim intr-un permanent razboi. Pe strada, la magazin, in autobuz, in casa. Si asta doar din cauza primei impresii pe care o dam. Si chiar daca o sa ajungem vreodata sa ne cunoastem unii pe altii, n-o sa se schimbe absolut nimic.

Incep sa ma amuze situatiile in care banii sunt o prioritate. Fratilor, ati auzit de familie? Nu? Foarte bine, atunci stati ca niste dobitoci incuiati intr-un seif si numarati-va achizitiile. Nu e nevoie sa zic ce se va intampla la sfarsitul vietii.

Am reusit in sfarsit sa nu ma mai consum cand vad ca e necesar sa-ti dovedesti sentimentele zilnic, in fata cuiva care le stie deja, mai bine ca oricine. Si chiar daca le stie, o sa vrea din ce in ce mai mult de la tine, doar pentru propria-i placere, sa vada cum te chinui sa te scremi pentru doua cuvinte sau fapte noi, ca apoi sa-ti zica "numai atata stii sa faci? credeam ca insemn mai mult."

Am observat ca nu ai de unde sa ceri nici o intelegere. In asemenea situatii, cei... dragi (?) se poarta exact ca niste straini care nu iti vor accepta punctul de vedere nici in ruptul capului, indiferent cat de bine l-ai exprima si indiferent cat de mult inseamna pentru tine. Daca pentru ei nu inseamna la fel de mult, nu are nici o valoare.

Am obosit sa-mi pastrez calmul si sa zic "asta e, mie tot imi place de voi", cand vad cati babuini se scarpina-n cur in fiecare zi si cum persoanele care au nevoie de ajutor sunt lasate sa moara psihic sau fizic.

Am invatat sa rad, cand voi radeti de visele mele simple si de ideile care implica cooperare si socializare. Daca imi pasa vreodata de ceva, e clar. Nu mai am ce cauta printre voi.

Poate ca nu spun intotdeauna ceea ce vreti voi sa auziti, dar pentru mine e un adevar. Si niciodata n-o sa mint, intr-o lume in care sinceritatea e pe ultimul loc. Macar prin asta sa ma deosebesc de voi. Auzi peste tot discutii de tipul: "Vai, ce bine iti sta in fusta asta!" (traducere: tarfa ordinara) "Hai ma... Ca nu-mi sta bine" (traducere: tarfa ordinara e mata). Parintii isi mint copiii si prietenii se mint intre ei. Toata lumea stie. Nimanui nu-i pasa.

Sper ca intr-o zi momentele bune din vietile noastre sa fie mai presus decat momentele rele. Dar, noi niciodata nu uitam, nu iertam, nu dam o a doua sansa. Nu, pentru noi rautatea este mai profunda si mai intensa decat orice altceva!

Un lucru pe care il vreau foarte mult... E sa nu mai fiu nevoita sa-mi cer scuze pentru ca sunt eu. Da, e atat de simplu. Vreau sa nu-mi mai pese de ce credeti voi. Eu sunt eu si atat, si va trebui sa ma acceptati. Vreau sa nu se mai ceara atat de mult de la mine.

Si as mai vrea sa simtim cu inima si nu cu mintea. Sa nu avem nevoie de motive daca iubim, sa nu mai pierdem nopti gandindu-ne "de ce" sau "de ce nu", ci pur si simplu sa acceptam ca in sfarsit simtim si noi ceva. Nu mai stricati chestia asta.

Si totusi, inca astept.

Un comentariu:

Lorie. spunea...

Ti-am mai spus de n ori, scri f misto :P

Ai dreptate.

si eu inca astept, dar cred ca astept degeaba.

>:d<

Trimiteți un comentariu