23 sept. 2009

Inner Demons

Ce se intampla cu noi atunci cand suntem tristi? De ce ne simtim atat de sfarsiti? Ce ne face mintea? Multi dintre voi nu ati fi de acord cu mine si stiu asta, dar eu o sa dau cel mai simplu raspuns pe care l-am descoperit pana acum: mintea exista, cu asta se ocupa ea si asa ne distruge.

Acum mult timp mi-am pus o intrebare: Ce-ar fi daca am lua-o de la capat? Daca ne-am naste din nou, fara minte, fara mama, fara tata si fara personajele din viata noastra care ne-au aratat ce e aia masa, ce-i o furculita, un cutit, un pat, un telefon si cum se folosesc ele. Sa traim fara sa stim sa vorbim, sa mergem sau sa citim, si fara sa ne ajutam de obiectele din jurul nostru. Fara ganduri si fara stari, ci doar cu instinctele si dorinta de a supravietui. Fara limite, fara reguli, fara constiinta, fara responsabilitati, fara dorinte, fara planuri de viitor. Pur si simplu sa existam.

Sa simtim cu inima, cu sufletul, si nu cu creierul. Creierul judeca si aranjeaza informatiile in asa fel incat sa ne trezeasca la realitate cu un "ding ding, eroare, n-ai nici o sansa." Bullshit. N-avem nevoie de imposibilitati, de dezamagiri, de gandurile alea care incep cu "da' daca nu...?" De fapt nu avem nevoie de "nu", deloc. Sentimentele nu se pot analiza. Rationamentul si logica trebuie sa dispara, iar gelozia si posesivitatea sa-si piarda semnificata. Daca am iubi cu adevarat, nu ne-ar interesa daca sentimentul e reciproc. Am fi incredibil de fericiti. Am fi dependenti de iubirea in sine, si nu de un oarecare "el" sau "ea". Pentru ca pana la urma, astia sunt oamenii de langa noi. Niste "oarecari". Niste oameni obisnuiti. Ceea ce simtim noi pentru ei ii face sa para speciali, insa doar in ochii nostri. E doar o iluzie ca exista persoana perfecta. Nu ar fi minunat daca nu ne-am dori nimic in schimbul dragostei pe care noi o oferim lor? Daca nu am astepta sa fim tratati la fel, iubiti la fel, doriti la fel, visati la fel de mult? De ce nu putem iubi un copac sau o foaie de hartie? Sau un lemn, un plastic, o piatra. "E o prostie", asta zicem toti. Dar cine a incercat cu adevarat sa se indragosteasca pur si simplu, dintr-o data, brusc, pentru ca asa a vrut el? Cine a incercat sa iubeasca singur, fara existenta unei alte persoane in viata lui? E acelasi lucru. Nu exista mai multe tipuri de iubiri. E unul singur. Nu iubesti ca un prieten un alt prieten, sau ca un barbat, o femeie. Simti doar, si atat. Vrei fericirea lor, nu a ta. Te simti bine tu, pentru ca ai descoperit ceva atat de frumos. Iar ei, sunt cei care tocmai au devenit speciali.
Dar mintea strica toate astea. In mintea noastra, intotdeauna vor exista acele reguli absurde pe care le vom respecta.

Tot mintea e cea care creeaza problemele si rezolvarile lor. Se aseamana foarte mult cu virusii si antivirusii. E o pierdere de timp, o inutilitate care schimba stari si relatii pentru... un nimic. Ne gandim la viitorul indepartat si nu ne place, ne e frica de moarte, de singuratate, de lipsuri si neajunsuri, dar uitam ceva esential. Noi existam acum. Nu mai incolo. Nu ieri, nu maine, ci acum, si acum e perfect.

Viitorul e urat doar pentru ca ne gandim prea mult la el. Pentru ca ceasul asta enervant care ticaie, ne invata sa avem tot felul de asteptari, care nu se vor implini intodeauna. Nu putem astepta viata de maine, in timpul de astazi. E ca si cum te-ai chinui sa rezolvi o ecuatie de gradul 2 in clasa I.

Mintea inventeaza stari. Ne invata cum sa regretam, cum sa ne para rau. Nu ne lasa sa traim. Ne spune cateodata ca suntem bolnavi, sau nebuni, sau urati, sau frumosi, sau prea grasi, ca avem treaba acasa, ca nu am mai vazut-o de mult pe matusa ioana sau ca trebuie sa cumparam paine pe care sa o mancam chiar daca nu ne e foame. Alt cacat. De ce, de unde pana unde, cine zice?
E ca un reflex. Nu traim decat pentru nimicuri, apoi ne plangem ca viata e monotona, ca suntem obositi, ca avem par alb si ca nimic nu e cum trebuie. Si ceea ce e mai tragic, e ca nimeni, niciodata, nu ne-a spus ca trebuie sa facem toate astea.
Mintea distruge.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu