Dar conteaza.

Stii ce-am crezut? Am crezut ca nu conteaza. Ba nu. Am crezut ca nu mai conteaza. Ca nu mai contez.

Ma uitam la tine si vedeam o persoana pe care o cunosteam atat de bine si pe care nu o cunosteam deloc in acelasi timp, iar asta ma facea sa-mi fie dor de tine ca naiba. Te priveam si zambeam in sinea mea si imi aminteam de tine, imi aminteam cum niciodata nu mi-ai reprosat nimic, de discutiile lungi si cum ajungeam impreuna la o concluzie de fiecare data. Cum stateam ore in sir nefacand nimic si ce mult ne placea, si ma intrebam cum, de ce si ce te-a facut sa pui capat acestor lucruri atat de brusc. Ai lasat tot ce iubeai sa se evapore ca si cum n-a existat nimic niciodata. Ca si mine. Nu intelegeam cum ai putut sa uiti totul atat de repede si de usor, sa opresti niste sentimente incredibile. Nu am inteles niciodata si nu inteleg nici acum. Iar asta ma facea sa nu-mi mai fie dor de tine. Vroiam sa plec si sa nu ma mai intorc niciodata.

Pentru ca erau zile pentru noi, ca atunci, si zile in care abia daca te uitai la mine doua secunde. Bineinteles, eu eram in fata ta, pregatita sa-ti arat cat de mult... exist. Si cand nu mergea, gaseam alte persoane care au stiut tot timpul. Ma intorceam intotdeauna, insa. Nu stiu de ce. Nu aveam alte refugii.

Pentru mine deja erai alt om, cu care eu m-am conformat in scurt timp, intelegand ca nu mai e cale de intoarcere si incercand sa te evit cat mai mult posibil. Erai o fiinta slaba, manipulata, corupta, iar creierul tau era demult spalat, curat si gol, in asteptarea injectarii noilor informatii si amintiri in care eu nu mai aveam ce cauta.

Dar apoi mi-am dat seama. Pentru tine niciodata nu a incetat sa conteze, sa mai conteze sau sa contez. Esti aceeasi persoana pe care am iubit-o dintotdeauna, fara sa ma intereseze calitatile sau defectele. Nu te-ai schimbat. Te-ai ascuns doar... Am inteles acum, cat de mult regreti masca pe care o ai peste adevarata ta fata. Crezi ca e prea tarziu si vrei sa ne arati ca ai puterea de a trece peste, dar nu o ai. Eu stiu asta, poate mai bine ca oricine. Intotdeauna te-ai uitat in urma ta. Si stiu ca daca ai avea sansa sa te intorci, ai face-o. Si mai stiu ca si tu ma iubesti, dar ti-e frica. Nu stii cum sa-mi spui. Nu crezi ca ai dreptul asta. Nu vrei sa iti intorc spatele. Ar trebui sa stii, n-as face asta niciodata.

Nu trebuie sa spui nimic. Stiu. Acum chiar stiu.

Poate cred in lucruri mult prea simple. Si totusi, nimic nu poate inlocui fericirea pe care am simtit-o cand am vazut ca si tu ai stiut, ca si mine, tot timpul.