forget?

scrisoare catre cealalalt eu al meu:

ce mai vrei sa-ti spun si azi? ca am renuntat? ti-ar placea atat de mult sa auzi asta, dupa ce ai reusit sa ma determini sa o fac. poftim. am renuntat. si acum ce o sa faci? o sa-ti vezi de viata ta? o sa continui sa ma bantui zi si noapte, pana decid, eventual, ca trebuie sa te las in urma mea asa cum m-ai lasat tu pe mine? oare trebuie neaparat sa patesc ceva, ca sa-mi dau seama ca asta e alegerea cea mai corecta pe care as putea sa o fac? este oare un fel de masochism-insistenta cu care te rog, in gand, sa mai stai un pic? poate, de fapt, ar trebui sa te rog sa ma lasi in pace, macar de data asta. nu o sa mearga. pentru ca asa cum eu sufar de masochism, tu suferi de sadism. durerea mea iti provoaca placere. te legi de mine in felul asta demonic. te simti bine? te simti bine stand dupa colt si asteptand? ce astepti, sa te rog sa vi si sa o luam de la inceput? sa ne prefacem ca am sters din istoria noastra acele scene dramatice? ce vrei, sa insist iar si iar si iar? deja ai asteptat mult prea mult. iar eu am renuntat. poate prezenta ta era divina. de fapt nu poate, ci sigur, insa a sosit momentul sa cobor aici, pe pamant, si sa ma gandesc ca tu nu mai ai ce sa oferi, nu mai ai aptitudinea de a simti, spera sau crede in ceva. nu mai are rost sa astept sau sa sper ca iti vei aminti ce insemna candva tot ce te inconjura. nu mai are rost sa incerc sa ma acomodez cu fiecare stare cu care alegi sa ma intampini. nu ma pot obisnui cu aceasta alternanta dintre rece si cald.

nu mai pot sa te oblig sa privesti zi de zi, cat de mult iubesc un drog atat de daunator. nu mai am putere. nu stiu ce vreau acum.

nu stiu cum, sau daca o sa reusesc sa renunt sa incerc sa-mi fac loc printre toate gandurile astea, pentru ca de obicei gaseam o cale sa asez lucrurile dupa placul meu. nu stiu daca o sa fiu in stare sa alung acest obicei.

nu ma voi mai intreba ce e mai bine. o sa astept sa astepti, ca si pana acum, si poate intr-o zi o sa renunti sa mai astepti, sau o sa renunti. de tot.

si daca maine o sa ma rogi sa abandonez din nou aceste cuvinte, o sa regret ca le-am lasat sa se strecoare printre toate starile si amintirile frumoase, si o sa-mi para rau daca, cumva am reusit, fara voia mea, sa te trag dupa mine intr-o asemenea disperare.