matematica

"Masoara ceea ce este masurabil, iar ceea ce nu este masurabil, fa in asa fel incat sa poata fi masurat" - Galileo Galilei. Bineinteles ca in secolul al XVII-lea nu se punea atat de mult accent pe sentimente, fiecare preocupandu-se mai mult de intrebarile "de ce existam?" "cum existam?" "ce inseamna legile naturii?" si asa mai departe. Nu cred ca Galilei era indragostit pana peste cap in acel moment, sau ca traia o iubire imposibila. De fapt, nu cred ca il interesa prea mult.

Si totusi, cum poti masura iubirea? Cum poti calcula cat de mult sau cat de putin simti intr-o viata? Oare poti exprima fericirea intr-un limbaj atat de... matematic, atat de precis si de exact? Chiar nu s-a gandit nimeni, niciodata, la cel mai important lucru care ne leaga? Nu ne leaga nici un sange, nici o asemanare fizica, nici o prietenie veche. Ceea ce ne leaga este ceea ce simtim unul pentru celalalt. Daca am reusi sa iubim pe o scara de la 1 la 10, ne-ar fi mai usor sa ne intelegem intre noi?

-Ma iubesti?

-Da.
-Cat de mult?

-7,5.

Si asa se sfarseste conversatia. Nu conteaza ceea ce faci pentru a-ti dovedi acest sentiment. Nu conteaza gesturile, zambetul si tot ceea ce se presupune ca exprima o fericire atat de... nemasurabila. Cu siguranta ne-ar fi mai usor sa aflam cat de importanti suntem pentru cei din jurul nostru, dar oare, ei cat de importanti sunt pentru noi? Tu cat de mult ma iubesti pe mine? 1, 4, 6, 8? Esti multumit/a sa-mi dai un asemenea raspuns, sau simti ca trebuie sa-mi explici si de ce?

Eu... Nu stiu cum as masura asa ceva. Probabil ca as aduna momentele in care nu mai conteaza nimic altceva, in care oamenii inceteaza brusc sa mai fie rai, in care simt ca fericirea mea dureaza de la -∞ pana la +∞, adica dintotdeauna si pentru totdeauna. Dar cum poti masura un moment, daca te pierzi in el atat de mult timp? Cum iti dai seama care e realitatea? Daca de fapt, aceasta infinitate de secunde este viata ta adevarata? Poate traiesti aici, pe pamant, de atata timp si cu siguranta vei trai in continuare la fel de mult, poate esti nelimitat, la fel ca sentimentul asta. Exact la fel ca atunci cand visezi. De unde stii cand visezi, daca in vis totul pare la fel de real ca si in realitate? Tot ceea ce simti este real. De unde stii ca acum nu visezi, de exemplu? Poate urmeaza sa te trezesti in urmatoarea secunda. Poate nici macar nu existi. Tot ceea ce mintea ta a creat, este un corp deosebit de restul corpurilor pe care le-ai vazut, dar e exact acelasi model. Poate tu de fapt, cand inchizi ochii, esti altceva. Evadezi din inchisoarea aia din carne, oase si fluide. Esti pur si simplu TU. Si asta nu poate fi masurat, pentru ca infinitul nu are margini, nu stii unde incepe si unde se termina.

Asa ca imi permit sa il contrazic pe marele si cunoscutul italian. Eu as spune... "Daca vrei neaparat, masoara ceea ce este masurabil. Dar daca ceva nu este masurabil, inseamna ca nu trebuie sa fie masurat."