cum putem decide ce e mai bine pentru noi cand nu stim nici macar ce vrem? si o data ce aflam ce vrem, cum putem stii daca e bine sau nu? si daca ne dam seama ca e rau, cum putem sa nu mai vrem acel lucru? acestea sunt trei intrebari care se leaga una de alta mai rau decat orice altceva. poate cel mai bine e sa nu vrei nimic. acela e un om cu adevarat fericit. cand nu-ti doresti nimic, nu conteaza daca e bine sau rau, pentru ca nu ai nevoie de acel ceva. nu-ti lipseste. e o viata perfecta, fara vise neimplinite, fara planuri, fara dezamagiri.
dar noi, muritorii, care ne dorim fiecare cate un lucru la care e imposibil de ajuns? cum ne putem opri din a visa si din a contura o imagine perfecta a acelui lucru, de care ne indragostim pe zi ce trece? de ce suntem atrasi atat de mult de necunoscut? de ce ni se rupe sufletul cand imaginea aia perfecta dispare din vina cuiva care spune un singur cuvant gresit la momentul nepotrivit? cine ne hraneste de fapt imaginatia? si cu ce? si cand aceste resurse se termina, cine ne poate readuce pamantul sub picioare, cine ne face sa nu mai cadem?
suntem dependenti de ceva ce nu exista, de o inventie a mintii noastre. avem tendinta sa vrem atat de mult sa stim necunoscutul, incat ni-l imaginam dupa propriile standarde ale perfectiunii. iar misterul ne face sa vrem din ce in ce mai mult, pana ne dam seama ca am ajuns in punctul in care nu mai putem da inapoi pentru ca am ajuns sa iubim atat de mult inventia aia incat viata noastra depinde de ea. apoi incepem sa evitam adevarul, de teama sa nu suferim o dezamagire. nu mai vrem sa stim necunoscutul, vrem sa traim vesnic cu ceea ce am creat. si nu e chiar placut sa dispara totul atat de brusc. e ca si cum ai zbura fara aripi. e ca atunci cand inveti sa mergi pe bicicleta si ceea ce-ti mentine echilibrul e doar gandul ca e cineva in spate care te tine. si cand te intorci si vezi ca nu e nimeni, cazi.
putem merge inainte fara sa stim ca mergem singuri, sau putem sa cadem si sa ramanem pe loc si sa ne fie frica sa vrem sa mai incercam o data.
iar eu vreau sa imi pastrez echilibrul asa, singura, si vreau sa pot sa merg inainte chiar daca ma intorc si vad ca nu a fost nimeni acolo in spatele meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu