illusions

astazi am incercat sa imi ies din corp si sa ma privesc de undeva, din afara. nu eram foarte departe, stateam la aceeasi masa cu mine, dar eram cu totul altcineva. o persoana de care m-am speriat ingrozitor.
mi-am dat seama ca in viata intotdeauna dai peste aceiasi oameni, dar cu chipuri diferite. aparent aceleasi povesti, aceleasi placeri, aceiasi bani, acelasi sex, aceeasi fericire, aceeasi muzica. te obisnuiesti atat de mult cu ceea ce vezi, incat ti se pare ceva extrem de normal si de perfect, iar mai tarziu te trezesti ca vrei sa fi ca ei. fara sa-ti dai seama, incepi sa-ti doresti aceeasi poveste, aceeasi placere, aceiasi bani, acelasi sex, aceeasi fericire, aceeasi muzica. ai impresia ca viata ta se va derula ca un film prost, ca un cliseu. o casa perfecta, un caine, doi copii, un BMW, un barbat sau o femeie si gata. asta e adevarata implinire. de fapt, asta inseamna sa ratezi.
apoi, dupa ce am vazut cat de tare ma revolt cand ii vad incercand sa para fericiti, am stiut de ce m-am speriat atat de rau de viitorul meu. pentru ca vroiam si eu, exact acelasi lucru pe care il au ei. si ma gandeam cat de frumos trebuie sa fie, fara sa inteleg ca eu deja am totul.
acela a fost momentul in care am revenit cu picioarele pe pamant si am zambit. gandurile astea au inceput sa ma amuze. nu mai eram speriata. eram doar fericita. de ce sa nu ma bucur de ce am eu, de ce trebuie neaparat sa traiesc in permanenta in alta parte, de ce trebuie sa imi fac planuri, cand prezentul meu este extraordinar si unic, cand am o stare pe care putini o cunosc, cand zambesc, cand iubesc, cand ma simt bine cu adevarat? de ce as vrea altceva, cand am exact ce-mi trebuie aici, cu mine?
nu. nu vreau sa traiesc ca ei, intr-o societate in care esti obligat sa fi popular, sa ai bani, sa mergi la petreceri, sa ai intotdeauna ceva de facut, sa ai relatii nereusite, sa te prefaci ca iubesti.
nu am vrut ca subconstientul meu sa-si doreasca un asemenea haos. refuz sa fiu inca o clona a personajului principal din filmele americane. vreau si eu multe, e adevarat, dar pana la urma... toti vrem cate ceva. si totusi, eu vreau pentru ca vreau, nu pentru ca are toata lumea. asta e singura diferenta. si daca stau sa ma gandesc mai bine, ei ar trebui sa se sperie.