Incep sa cred ca am innebunit dorindu-mi un lucru de care majoritatea oamenilor vor sa scape. Vreau sa simt pe propria piele o furie adevarata, nemarginita, nelimitata, infinita, pura, sa stiu ca nu pot trece cu vederea greseli imense si cuvinte grele. Vreau sa te tin minte ca fiind cel mai fals om dintre toti, cel mai plastic plastic, cea mai parsiva si ipocrita fiinta, cel mai profitor si lingusitor suflet, cea mai otravitoare privire. Esti acea persoana pe care toti o iubesc, si pe care nimeni nu o crede capabila de o asemenea rautate. Ne uitam la tine si la modul tau de a ne ajuta, dar ce intelegi tu prin a ne ajuta, de fapt? Pentru ca tot timpul ai facut acelasi lucru. Ai venit ca o floricica, razand si clipind des cu ochii tai sclipitori si ai spus:"Nu-i nimic, eu te inteleg si iti promit ca...". Apoi, ai fugit, te-a batut vantul si ti-a ciufulit creierul, promisiuline s-au pierdut, iar in strafundul mintii mele am stiut ca intelegerea ta nu a existat niciodata. Exact asa vreau sa te tin minte.
Si nu pot, fir-ar a dracului de treaba! Nu pot... Nu meriti absolut deloc a doua, a treia, a patra sansa, n-o meriti nici macar pe a mia, pentru ca, da, ai ajuns tocmai pana acolo. De fiecare data, in fiecare zi, ai indepartat oamenii pe care cica ii iubeai, iar noi, ca niste prosti, intotdeauna te-am crezut a doua oara. Si te-am primit cu bratele deschise, ca sa faci exact aceeasi greseala, din nou. Si stiam, cu totii, ca la asta se va ajunge. Stiam parsivitatea si prefacatoria ta. Stiam. Dar poate ca, pe langa toate astea, undeva, in sufletul tau, macar pentru o secunda, ai avut remuscari. Poate ca ti-a parut rau. Nu pot sa cred ca nu ti-a parut rau... Refuz sa ma-ndoiesc de infima ta urma de constiinta existenta. Sunt sigura ca e acolo, undeva.
Probabil asta este si motivul pentru care ma simt asa. Eu nu sunt ca tine. Nu sunt o persoana rea. Eu iubesc. Eu iert. Mie-mi pare rau. Eu trec peste tot. Eu fac toate astea, tot timpul, si cateodata regret atat de mult. Mi-ar fi fost atat de usor sa te urasc acum, as accepta atat de usor sa plec si sa nu te mai vad pana la sfarsitul vietii... Dar nu pot. Ma simt responsabila pentru ce a fost si ce va urma, pentru ca, daca am reusit sa te schimb macar putin, inseamna ca daca te-as lasa balta acum, ai suferi. Ai plange, probabil, si asta pentru mine e greu de suportat, chiar daca si eu am plans de-atatea ori din cauza ta.
Poate ai incercat sa-mi spui ca-ti pare rau, iar eu ti-am intors spatele. Meriti. Ai merita-o pentru tot restul vietii. Dar am obosit, venele imi sunt incarcate cu prea multa repulsie. Eu nu sunt facuta pentru asa ceva. Nu pot. Nu mai pot.
Si nu, nu-mi pasa de orgoliu. E un cacat, am invatat si eu cat poti pierde din cauza lui. Nu vreau sa profiti de asta. Dar vreau sa invat sa urasc, macar putin, macar cateodata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu