Nu e usor sa-ti dai seama ce anume te face fericit, pentru ca asta inseamna ca ai destul timp sa te gandesti la asta. In cateva minute am realizat ce-mi lipseste si ce-mi trebuie pentru a fi fericita: cei pe care-i iubesc. Mama avea dreptate. “Nu conteaza unde, ci cu cine.” Pai… Bine, si? Am in permanenta langa mine o persoana importanta. Si restul...? Cum ii poti aduna pe toti intr-un singur loc? Asta inseamna posesivitate. Si totusi, imi trebuie toti. Ar fi minunat sa ne uneasca aceeasi iubire. Ma intreb... Am mai simti acele probleme din viata de zi cu zi, daca singura noastra nevoie ar fi aceeasi? Nevoia de prezenta celorlalti.
Stiu, e imposibil. Fiecare are alte probleme. N-avem timp de asemenea vise cretine. Si totusi, exista anumite zile in care fiecare obiect pe care il gasesti aruncat in vreun colt al camerei, iti aminteste de o anumita persoana. Si n-o sa fi niciodata pe deplin fericit, daca intr-o zi esti cu el, apoi esti cu ei, apoi esti cu ceilalti. Ai nevoie de toti odata, macar o data. O zi, o ora, ca sa iti dai seama cat de mult conteaza pentru tine, apoi sa te bucuri de starea asta minunata tot restul saptamanii.
Dar nu se poate. Viata ne arunca pe drumuri diferite. Si poate fiecare dintre noi are inca 5 suflete pe care le vrea alaturi. Si fiecare din cei 5 mai are inca 5, si tot asa. La ce s-ar ajunge? La o armonie generala, la o iubire coplesitoare, la o intreaga planeta fericita. Cat de dureros e sa ajungi la o concluzie atat de frumoasa si sa-ti dai seama cat de imposibil e sa fie si adevarata!
De ce avem constiinta aia care ne impiedica sa ne intoarcem din drum si sa strigam in gura mare: “Stai! M-am razgandit, stiu ce vreau, vreau sa mai ramanem aici!”? De ce avem responsabilitati? De ce nu facem ce vrem? Pentru ca ne gandim ca e absurd si ca avem treaba a doua zi. Ne gandim ce ar spune altii, sau ce lasam in urma, sau ce viitor am avea daca ne-am asculta inima, si nu mintea. Va zic eu viitorul. Am fi fericiti. Dar nu. Noi nu putem fi fericiti pentru ca avem probleme de rezolvat.
Si asa ii lasam sa plece, fara sa stie cat de mult ne vor lipsi. Si poate si ei ar vrea sa zica ceva. Dar… si ei au treaba a doua zi.
E ingrozitor sa iti rasune in creier o voce, sau un ras, sau sa inchizi ochii si vezi un zambet, mereu, de fiecare data, sa stii ca e posibil sa nu-l mai intalnesti niciodata. E chinuitor sa te abtii sa spui ce simti la momentul potrivit. Si chiar daca are cine sa-mi zica “va fi bine” in fiecare zi, si chiar daca stiu ca asa e, e greu sa accept…
Stiu, e imposibil. Fiecare are alte probleme. N-avem timp de asemenea vise cretine. Si totusi, exista anumite zile in care fiecare obiect pe care il gasesti aruncat in vreun colt al camerei, iti aminteste de o anumita persoana. Si n-o sa fi niciodata pe deplin fericit, daca intr-o zi esti cu el, apoi esti cu ei, apoi esti cu ceilalti. Ai nevoie de toti odata, macar o data. O zi, o ora, ca sa iti dai seama cat de mult conteaza pentru tine, apoi sa te bucuri de starea asta minunata tot restul saptamanii.
Dar nu se poate. Viata ne arunca pe drumuri diferite. Si poate fiecare dintre noi are inca 5 suflete pe care le vrea alaturi. Si fiecare din cei 5 mai are inca 5, si tot asa. La ce s-ar ajunge? La o armonie generala, la o iubire coplesitoare, la o intreaga planeta fericita. Cat de dureros e sa ajungi la o concluzie atat de frumoasa si sa-ti dai seama cat de imposibil e sa fie si adevarata!
De ce avem constiinta aia care ne impiedica sa ne intoarcem din drum si sa strigam in gura mare: “Stai! M-am razgandit, stiu ce vreau, vreau sa mai ramanem aici!”? De ce avem responsabilitati? De ce nu facem ce vrem? Pentru ca ne gandim ca e absurd si ca avem treaba a doua zi. Ne gandim ce ar spune altii, sau ce lasam in urma, sau ce viitor am avea daca ne-am asculta inima, si nu mintea. Va zic eu viitorul. Am fi fericiti. Dar nu. Noi nu putem fi fericiti pentru ca avem probleme de rezolvat.
Si asa ii lasam sa plece, fara sa stie cat de mult ne vor lipsi. Si poate si ei ar vrea sa zica ceva. Dar… si ei au treaba a doua zi.
E ingrozitor sa iti rasune in creier o voce, sau un ras, sau sa inchizi ochii si vezi un zambet, mereu, de fiecare data, sa stii ca e posibil sa nu-l mai intalnesti niciodata. E chinuitor sa te abtii sa spui ce simti la momentul potrivit. Si chiar daca are cine sa-mi zica “va fi bine” in fiecare zi, si chiar daca stiu ca asa e, e greu sa accept…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu