NeLiniste.

"Nu asa trebuia sa fie." isi spunea. Se uita in gol, simtindu-si propria reflexie cu privirea atintita asupra ei. Ce era atat de diferit astazi? Era ciudata, acolo, in spatele oglinzii. Nu era ea, nu avea cum sa se schimbe in doar cateva ore. Imaginile din timpul zilei se derulau in mintea ei, acum prea obosita. Dimineata, frigul, oamenii, frigul din nou si apoi seara. Isi urmarea atent fiecare miscare, de undeva de sus, printr-un fel de nefiinta. Nu era ea. Era doar un alt vis urat, ca multe altele, si totusi, de data asta parea mai real. Nici degetele nu ii tremurau la fel de intens. Fata ii ramanea inerta, fara pic de expresie, gandurile erau blocate, fara permisiunea de a alerga libere si de a gasi o solutie.

Mintea parca dintr-o data avea limite. Nu putea trece de ce s-a intamplat, toate scenele incepeau sa dispara incet incet pierzandu-si din claritate, lasandu-i un singur fragment pe care sa-l analizeze, dar nici macar el nu avea conturul bine definit.

Asa ca mintea a decis ca e prea mult. E mult prea multa suferinta, prea mult haos, neintelegere, lacrimi. Si totul a capatat o noua forma, un gol imens, urias, in centrul sufletului ei. Numai asta isi mai amintea acum. Nici macar nu stia daca a gresit si cu ce, daca a reactionat normal, daca primul impuls a fost cel mai bun, sau daca ea a facut intr-adevar toate lucrurile astea. Pentru ca daca ar fi avut posibilitatea sa se intoarca inapoi, in timp, ar fi fost altfel. Poate mai bine. Sigur mai bine.

Si daca a gresit, atunci, cu ce? Care a fost factorul care a cauzat distrugerea unui lucru atat de simplu si frumos, unei zile pe care a asteptat-o atat? Oare cat de mult a reusit sa raneasca? Poate ar fi trebuit sa se poarte altfel. Sa fie mai toleranta. Mai intelegatoare. Mai putin suspicioasa. Mai convingatoare. Mai deschisa, mai... Dar daca nu a gresit?

"Nu asa trebuia sa fie." Inca o data, era gata sa slabeasca stransoarea, sa renunte la trecut, chiar daca acest trecut era in acelasi timp si prezent, si sa o ia de la capat. Daca nu asa trebuia sa fie, atunci inseamna, evident, ca trebuia sa se schimbe. Poate ca nimeni, niciodata, nu e vinovat, sau poate toata lumea e... Dar n-o sa ne dam seama cine, pentru ca toti avem viziuni diferite.

Isi observa din nou reflexia in oglinda, iar golul imens isi facu din nou simtita prezenta, facandu-se din ce in ce mai mare, ajungand aproape de infinit, mancand-o de vie, cuprinzandu-i incet incet trupul intr-un nimic sumbru. Inexistent.